Partenerii proiectului „Școala Rădăcinilor Străbune” s-au întâlnit la Călinești

0
292

Școala Gimnazială „Vasile Berci” din Călinești (director, prof. Maria Godja) a găzduit miercuri, 21 noiembrie, prima întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului „Școala Rădăcinilor Străbune” prin intermediul căruia elevii din învățământul preuniversitar din Maramureș studiază folclorul, ca materie opțională.

• “odată cu studierea folclorului în școli, suntem alături de comunitățile locale”

Cu această ocazie, învățăceii din clasa pregătitoare – îndrumați de învățătoarea Veronica Vlașin – și cei din clasa a II-a – pregătiți de învățătoarea Ileana Popp – le-au expus invitaților ceea ce au deprins ei, până în prezent, la orele de folclor predate de artista Măriuca Verdeș, inițiatoarea proiectului. „De la debutul acestei materii opționale, copiii din cele două clase ale școlii din Călinești au învățat care e portul tradițional în zona Mara – Cosău, de câte feluri e, adică de vară și de iarnă, cum se fac piesele vestimentare. Totodată, au deprins meșteșuguri, precum confecționarea ciucalăilor, într-o culoare sau tricolor, au început să picteze pe sticlă, li s-a predat semnificația tricolorului. Totodată, au aflat informații interesante despre istoria Țării Maramureșului și, nu în ultimul rând, au învățat cântece și dansuri specifice zonei”, a explicat Măriuca Verdeș. Întâlnirea a continuat cu o masă rotundă la casa tradițională a lui Victoru’ Știrbuțului din Călinești, locație în care au loc manifestările culturale ale Asociației Călineștenii Țării Maramureșului (președinte Măriuca Verdeș). “Este o onoare ca, în anul Centenarului Marii Uniri, să punem bazele «Școlii Rădăcinilor Străbune», aici, la Călinești, prin încheierea unui protocol prin care transmitem un semnal din nordul țării că, odată cu studierea folclorului în școli, suntem alături de comunitățile locale, că suntem mai aproape de satul maramureșean, că dorim să păstrăm autenticitatea și valorile tradiționale maramureșene”, a mărturisit miercuri, la Călinești, Vasile Moldovan, prefectul județului Maramureș.

• baza acestui proiect a prins contur în 2012

Proiectul “Școala Rădăcinilor Străbune” este implementat, începând cu acest an școlar, în unitățile de învățământ preuniversitar din Maramureș, ideea fiind preluată din județul vecin, Suceava, unde se derulează, în școli, proiectul “Zece pentru folclor”. “Baza acestui proiect a prins contur, însă, în 2012, an în care învățătoarea Veronica Vlașin de la școala din Călinești mi-a oferit oportunitatea de a preda folclor copiilor din clasa ei. Din 2015, am început să merg, ca voluntară, în mai multe școli din județ unde i-am învățat pe elevi ce înseamnă obiceiurile și tradițiile maramureșene. Acum, datorită acestui proiect, sprijinit de autoritățile locale și județene, de mediul academic și cel preuniversitar, predau două ore de folclor la școala din Călinești. În celelalte școli din județ care au ales acest opțional, material este predată de diferite cadre didactice încântate de proiect”, a subliniat Măriuca Verdeș. Deși a trecut un timp relativ scurt de la debutul acestui proiect în școli, atât elevii, cât și părinții lor sunt încântați de complexitatea și utilitatea acestui opțional. “Pe de o parte, copiii sunt încântați de ceea ce fac la aceste ore, iar pe de altă parte, părinții lor se bucură că, astfel, sunt perpetuate cultura și tradițiile locale”, a punctat Măriuca Verdeș. Următoarea întâlnire a partenerilor din cadrul acestui proiect va avea loc la începutul anului viitor, la o altă școală care a ales opționalul de folclor. Rolul acestor întrevederi este acela de a evalua derularea proiectului.

Implementarea opționalului este sprijinită de: Instituția Prefectului Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Direc­ția Județeană pentru Cultură, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și Episcopia Greco-Catolică de Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.