Interesul pentru domeniul drogurilor a crescut simţitor, în ultimii ani, mai ales în rândul tinerilor. Marţi, 13 noiembrie, un ofiţer din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu specialişti din cadrul Centrului de Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş şi ai Serviciului de Ajutor Maltez au răspuns curiozităţilor elevilor Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Baia Mare.
Aspecte privind efectele nocive ale consumului de droguri asupra sănătăţii fizice şi psihice au fost completate cu informaţii privind clasificarea drogurilor, instalarea dependenţei, plantele etnobotanice şi riscurile în plan infracţional asociate consumului de droguri.
Următoarele informaţii sunt publicate în Manualul de Educaţie Juridică pentru liceeni, coordonat de judecătorul Cristi Danileţ.
Mai mult de jumătate dintre adolescenţi au consumat alcool cel puţin o dată. Unii beau din teribilism, alţii să îşi facă curaj pentru a comite fapte imorale sau ilegale, iar alţii de plăcere. Unii cred că astfel ajung să se simtă maturi, alţii vor doar să se distreze. Efectele consumului de alcool sunt negative: creierul este afectat, procesul de învăţare şi performanţa şcolară scad, dezvoltarea tânărului este pusă în pericol. Scade inhibiţia specifică vârstei şi predispune adolescentul la o viaţă sexuală necorespunzătoare, care poate genera o sarcină nedorită sau contractarea unei boli cu transmitere sexuală. Mai mult, printre cauzele principale de deces ale adolescenţilor se află accidentele de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool sau al altor substanţe interzise. Într-o astfel de situaţie există riscul comiterii unui accident rutier, a distrugerii autoturismului, a vătămării corporale sau chiar decesul conducătorului sau a altor participanţi la trafic.
Cu privire la tutun s-a constatat că majoritatea adulţilor fumători s-a apucat de acest viciu în adolescenţă şi că un sfert dintre adolescenţi fumează regulat sau ocazional. Curiozitatea sau anturajul îi convinge pe unii să se apuce de fumat dar ar fi bine să nu instigăm pe alţii să ne urmeze relele obiceiuri.
Cele mai periculoase rămân totuşi drogurile nelegale. Ele se găsesc sub mai multe forme: pastile, prafuri care se aspiră, ţigări sau injectabile. Ele se vând de către dealeri care la început le oferă la preţuri mici sau chiar gratuit, ca apoi să crească preţul pe măsură ce consumatorul devine dependent. În România nu este permisă deţinerea de droguri pentru consumul propriu, această faptă fiind infracţiune. De asemenea, cultivarea, depozitarea şi vânzarea sunt interzise.
Activitatea desfăşurată cu elevii este parte a Campaniei „19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor”, care se derulează în perioada 1-19 noiembrie, în unităţile de învăţământ, şi în care poliţia s-a implicat cu responsabilitate şi cu speranţa clădirii unei generaţii frumoase.