Baia Mare, gazda Galei Tineretului din România

0
130

Cea de a cincea ediție a Galei Tineretului din România s-a desfășurat sâmbătă, 10 noiembrie, la Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, Capitala Tineretului din România. Evenimentul – care a urmărit recunoașterea meritelor tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri – a fost cu atât mai însemnat pentru județul nostru cu cât proiectele nominalizate au fost răsplătite cu premii I și II, iar Centrul de Tineret din Baia Mare a fost declarat “cel mai activ din țară”.

• “sunt mândră că fac parte din această generație”

Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, a deschis ediția din acest an a galei. Aceasta a mărturisit faptul că Baia Mare este încântătoare, etichetând Capitala Tineretului drept “acel loc care, timp de un an, dă pulsul pentru tot ceea ce înseamnă tineret”. “Suntem la Gala Tineretului, un eveniment cu tradiție, ce are menirea de a premia și de a arăta un semn de recunoștință tuturor acelor organizații, acelor tineri care s-au implicat și au făcut proiecte cu și pentru tineri. Este modalitatea noastră de a arăta recunoștința (…) Pot să spun că sunt mândră că fac parte din această generație care are o responsabilitate imensă și anume are datoria de a prelua o moștenire de la generațiile trecute, de a o prelucra, de a o dezvolta și de a o preda următoarelor generații”, a adăugat ministrul Tineretului și Sportului. În continuare, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a subliniat faptul că “este o mare onoare să găzduiască Gala Tineretului din România”. “La nivel simbolic, premiile (…) sunt încurajări pe fiecare dintre domenii pentru ceilalți tineri, pentru alte entități de a intra într-o competiție care poate fi foarte generoasă, dar și pozitivă pentru tineretul din România și, în special, pentru România pentru că suntem într-un an special, centenar”, a precizat primarul municipiului Baia Mare. Gala Tineretului din România a cuprins, mai apoi, acordarea premiilor. Acestea au fost înmânate de: Ioana Bran – ministrul Tineretului și Sportului, Sorina Pintea – ministrul Sănătății, Cătălin Cherecheș – primarul municipiului Baia Mare, Gabriel Valer Zetea – președintele Consiliului Județean Maramureș, Vasile Felix Cozma – președintele Autorității Naționale a Funcționarilor Publici, secretarii de stat Oana Pintilie, Remus Munteanu, Cosmin Butuza și subsecretarul de stat Cristina Andronic, Andrei Popescu – reprezentantul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Vlad Dumitrescu – reprezentantul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, Ioan Babici – președintele Centrului de Resurse pentru Tineret “Dacia” din Republica Moldova și ultramaratonistul Polgar Levente.

• trei premii I și trei premii II pentru Maramureș

Anul 2018 a fost unul rodnic pentru organizațiile neguvernamentale de tineret din Maramureș, la Gala Tineretului din România proiectele derulate în județul nostru fiind recompensate cu premii I și II. Astfel, Festivalul de Nonformal derulat de Asociația DEIS și proiectul “Iubim Muntele” al Asociației CAVNICarii din Cavnic au obținut premiul I la categoriile la care au fost nominalizate inițiativele. Cu un premiu I a fost răsplătit și Centrul de Tineret din Baia Mare, etichetat drept “cel mai activ din țară”. Premii II au revenit: clubului Interact Baia Mare pentru festivalul de artă stradală urbană “Beyond the Wall”, clubului Rotaract TEAM Baia Mare pentru campania “Donează sânge, salvează vieți” și Clubului Sportiv “Marta” Baia Mare pentru competiția “Baia Mare Beach Hand­ball Challenge”. Revenind la categorii, la “Antreprenoriat, Muncă și Angajabilitate”, premiul I a fost adjudecat de Asociația Studenților Contabili RATIO, premiul II de Asociația Creștin-Umanitară “Slujirea vieții”, iar premiul III de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare. Categoria “Cultură” a avut următorii premianți: premiul I – Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, premiul II – Interact Club Baia Mare, premiul III – Federația Tinerilor din Cluj. La “Implicare civică și voluntariat”, premiul I a fost dat Fundației Noi Orizonturi, premiul II – Consiliilor Americane pentru Educație Internațională, premiul III – Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși. “Incluziune socială”: premiul I – Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, premiul II – Consiliul Tinerilor Instituționalizați, premiul III – ATOR Iași. “Internațional”: premiul I – Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, premiul II – Asociației Studenților și Elevilor Basarabeni, premiul III – Asociației Tinerilor pentru Comunitate Bistrița. “Învățare non-formală”: premiul I – Asociația DEIS Baia Mare, premiul II – Asociația “Mișcare de Tabără Yuppi”, premiul III – FLEX Alumni România. “Mediu”: premiul I – Asociația CAVNICarii, premiul II – Organizația Națională Cercetașii României – sucursala Baden-Powell, București, premiul III – Asociația Clubul Român pentru Voluntarism. “Sănătate”: premiul I – Asociația Semper Musica, premiul II – Asociația Rotaract Club TEAM Baia Mare, premiul III – Asociația Pacienților din Galați. “Sport”: premiul I – Uniunea Studenților din România, premiul II – Club Sportiv Marta Baia Mare, premiul III – Academic Craiova.

• municipiul Iași, viitoarea Capitală a Tineretului din România

În cadrul Galei Tineretului din România, au fost decernate și premii speciale, precum “Junior ONG – cel mai bun proiect derulat de o organizație neguvernamentală, înființată recent (2 ani)”. Acesta a revenit Clubului GreenImpact și Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși. La secțiunea “Cel mai activ Centru de tineret din cadrul DJST”, premiul I a fost acordat Centrului de Tineret Baia Mare, premiul II – Centrului de Tineret AICI Sibiu, iar premiul III – Centrului de Tineret Mansarda Reșița. Premiul I pentru “Cea mai activă Direcție Județeană pentru Sport și Tineret” a fost dat Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constan­ța, premiul II – Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și premiul III – Direcției Județene pentru Sport și Tineret Cluj. Secțiunea “Cea mai activă Casă de Cultură a Studenților”: premiul I – Casa de Cultură a Studen­ților Sibiu, premiul II – Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, premiul III – Casa de Cultură a Studenților Iași. Tot în cadrul Galei Tineretului din România ce a avut loc în Baia Mare a fost anun­țat și numele viitoarei Capitale a Tineretului din România 2019-2020. Municipiul Iași a fost declarat marele câștigător. Gala Tineretului din România este parte componentă a Programului Capitala Tineretului din România, împreună cu Summitul Tinerilor. Cea de a treia ediție a Summitului Tinerilor a avut loc între 7 și 11 noiembrie, în Baia Mare. Evenimentul a reunit sute de tineri lideri de ONG-uri, voluntari, antreprenori, politicieni, activiști, angajați în companii private și instituții publice care lucrează cu tineri. Prin tematica din acest an – „Construiește Europa Generației Tale!”, aleasă în contextul în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 – organizatorii și-au props să creeze cadrul pentru ca liderii tineri din țară să înțeleagă mai bine oportunitățile care derivă din apartenența României la Uniunea Europeană și modul în care vocea lor poate conta în deciziile europene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.