Senatorul Călin Popescu Tăriceanu se află sub vizorul DNA în legătură cu finanțarea ilegală a partidului ALDE. Prezumția de nevinovăție, principiu european, încă nu funcționează la noi și justiția influențează negativ opinia publică, încălcând dreptul celor acuzați la apărare. Senatul discută în aceste zile despre acest caz și ne așteptăm la încă o victimă politică a justiției oarbe.
Ne punem întrebarea pînă unde reuşeşte individul să fie suveran asupra lui însuși și de unde poate societatea să-i restrîngă libertatea de acțiune. Credeam că există o graniţă, fiecare trebuie să se limiteze la ale sale și să-i respecte pe ceilalți, prima regulă a cetățeanului trăitor în societate fiind aceea să nu dăuneze altor oameni și nici societății. Fiecare avem interese, pe care le considerăm drepturi, iar societatea are interese sub forma unor legi.
În ecuație apare ca intermediar statul, structură a celor trei puteri între care se duce în această perioadă un război pentru influență și poziție dominantă. Constituția nu prevede ce se întîmplă în acest caz, așa că statul este blocat și așteaptă soluții de la instituțiile europene. Puterea legislativă se străduiește să reglementeze atribuțiile procurorilor și judecătorilor, în sensul responsabilizării, dar aceștia contraatacă prin deschiderea de procese penale, pentru a dărîma partidele care nu acceptă procurori și judecători total independenți.
Democrația echitabilă trebuie să aibă mecanisme de apărare. Dacă un magistrat abuzează de funcția sa și aduce prejudicii indivizilor, societatea are dreptul să se impună cu orice preț în fața celor care încearcă să se sustragă de la obligațiile comune. Magistrații îi vatămă pe împricinați, îi desconsideră, nu țin cont de binele social, încalcă drepturile constituționale. În aceste cazuri, este obligatoriu mecanismul feedback.
Însă intervine paradoxul democrației, căci politicianul poate fi blocat prin acțiuni penale. Cum convingi omul să facă ceea ce este spre binele său? Doar prin ajutor, încurajare, educație, convingere, persuasiune. Prin politețe, exercitîndu-ne individualitatea. Dar în nici un caz prin pedepsirea celor nechibzuiți, încăpățînați și nerezonabili. Statul este un mecanism straniu, impersonal și personal în același timp, cu aceste limite democratice.
Politicienii au în societate un rol la fel de important ca magistrații, creat și definit pentru toți. Și totuși, justiția poate să trișeze, cum se întîmplă acum. Călin Popescu Tăriceanu trebuie considerat nevinovat pînă la dovada că a primit mită 800.000 de dolari. Dorința de succes poate face politicianul să încalce regulile, dar acest lucru este valabil și pentru procurori. Politica are un scop în sine (puterea de a conduce), pe cînd justiția este o activitate cu beneficii – ceea ce-i deosebește pe unii de alții.
Acuzarea politicienilor fără dovezi clare este o practică pe care nu o putem stopa, căci nu știm ce conțin cele 73 de volume ale dosarului lui Călin Popescu Tăriceanu. Or procurorii tocmai pe aceasta se bazează, că nimeni nu va citi cele 17.000 de file ale dosarului. Senatul discută în aceste zile solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul senatorului Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a primit foloase de 800.000 de dolari pentru partidul ALDE. Viitorul candidatului Tăriceanu la președinție devine iluzoriu, chiar dacă ar fi achitat.
Procurorii apelează la trucuri murdare pentru a ne convinge că acțiunile lor sînt îndreptate împotriva corupției, nu împotriva politicienilor. Călin Popescu Tăriceanu este un fel de trofeu de vînătoare, menit să creeze în public credința falsă că un succes face uitate toate eșecurile.
