Grupul BRD – profit net în creştere cu 7,1%

0
75

• După primele 9 luni din 2018

Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,142 miliarde lei, după primele 9 luni din acest an, mai mare cu 7,1% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce banca a raportat un rezultat net de 1,137 miliarde lei, în creştere cu 8,9%.

Ajustat cu elementele nerecurente privind costul riscului, profitul net al grupului a fost de 1,073 miliarde lei, mai mare cu +28,2%, în timp ce profitul net al băncii a fost de 1,068 miliarde lei, în creştere cu 31%.
Rentabilitatea capitalurilor proprii a fost de 20,9%, în primele 9 luni ale anului 2018 (faţă de 20,5% în aceeaşi perioadă din 2017), iar rentabilitatea activelor a ajuns la 2,8% (faţă de 2,7% în 2017).
Soldul creditelor nete (inclusiv leasing), la finalul lunii septembrie 2018, a crescut cu 2,1% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, iar segmentul persoanelor fizice a continuat să fie principalul motor de creştere datorită creditelor imobiliare (+9%).
Faţă de începutul anului, creditele au crescut cu 2,9% pe aproape toate categoriile, cu contribuţii pozitive din partea segmentelor persoane fizice (+3,2%) şi companii mari (+7,4%).
Depozitele totale au consemnat un avans cu 2,1% faţă de sfârşitul lunii septembrie 2017. Depozitele persoanelor fizice (în creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului trecut) au reprezentat principalul motor de creştere în contextul majorării venitului disponibil. Depozitele non retail au scăzut în contextul unei poziţii de lichiditate favorabile înregistrate de Bancă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.