Cocon de moroşan, născut la 10 aprilie 1951, nici nu s-a gândit vreodată că la 67 de ani va deveni campion recunoscut de Federaţia Română de Tenis de Masă. Aceasta i-a acordat premiul special ”Campion Naţional AmaTur 2018”, diplomă, tricou şi o prestigioasă medalie.
Născut la Strâmtura, face şcoala generală în localitate, promoţia 1965-1966, fiind şef de promoţie – 9,92. Copil isteţ la minte, este dorit de liceele maramureşene, dorinţă, de altfel, şi a părinţilor, însă gândul lui se îndreaptă spre o meserie. După trei ani, este absolvent al şcolii profesionale, promoţia 1969 – tâmplar de mobilă. Dorinţa de carte şi perfecţionare îl determină la continuarea studiilor. În 1974 – absolvent al Liceului ”Dragoş-Vodă” Sighet; 1981 – absolvent al Şcolii Tehnice de Maiştri; 1984 – absolvent în specialitatea de planificare statisticieni de la Buşteni; curs de laborant în prepararea lacurilor şi baiţurilor pentru mobilă. Crescut într-o familie de creştini, şi-a implementat nişte reguli de viaţă: disciplină, profesionalism, seriozitate în tot ce face, limita bunului-simţ şi a învăţat să fie un bun creştin. Are o familie frumoasă; s-a căsătorit în 1974 cu învăţătoarea Ileana Timiş, cu care are doi băieţi.
Să revenim asupra activităţii sportive. Participă la turneele de tenis de masă de la Cluj-Napoca, Bistriţa, Dej, Aiud, Gura Humorului, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, iar în baza punctajului, în clasamentul Federaţiei de Tenis de Masă devine campion pe anul 2018. Primăria Vişeu de Sus îi acordă Diploma de excelenţă cu prilejul sărbătoririi Sf. Apostoli Petru şi Pavel, protectorii spirituali ai oraşului şi a Zilelor Vişeului, ”ca simbol al preţuirii pentru prestigioasa activitate şi dăruire manifestate pe plan profesional şi sportiv”.
Dar iată ce declară campionul Ioan Moldovan: ”În 1985-1987 eram angajat la Casa Pionierului din Vişeu de Sus, ca instructor de aeromodele şi prelucrarea lemnului. Clubul avea şi o secţie de tenis de masă şi, când lipsea câte unul din jucători, completam eu echipa. La început, a fost un sport străin pentru mine, dar am învăţat alături de elevi. Eu cred că începutul a fost şi o întâmplare ori o implicare a destinului. În 1982-1984, în urma unei infecţii, am rămas cu o condiţie fizică firavă. După tratament, medicii m-au sfătuit să încep a practica un sport care mi-ar putea întări fizicul. Am încercat probe din atletism, jocuri sportive, dar nu le-am practicat cu plăcere. Mi-am dat seama că eforturile sunt prea mari şi efectele prea mici. Încercând şi tenisul, am descoperit în el şi plăcere, şi efect pozitiv”.
Ioan Moldovan este un exemplu de urmat şi să se ştie un lucru: sportul înseamnă sănătate!
Felicitări consătenul meu Ioan Moldovan ! Multă sănătate, multe succese, numai bucurii, doamne ajută !