Vânătoare de mamuţi la Muzeul Viu

0
97

Programul educaţional Muzeul Viu continuă. Astfel, în prima săptămână din această lună, împreună cu micii vizitatori, au fost continuate călătoriile imaginare în lumea vânătorilor de mamuţi. “Ne-am plimbat prin epoca de gheaţă, în acelaşi timp am studiat artefactele de zeci de mii de ani din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Cei 210 preşcolari şi şcolari prezenţi au avut astfel ocazia să înveţe lucruri noi şi interesante”, au spus oficialii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Printre vizitatori s-au aflat: preşcolarii de la Grădiniţa Maya din Baia Mare, grupa mare, sub coordonarea directoarei Alexandrina Botiş şi Diana Rablău, copiii de la Şcoala Gimnazială din Remetea Chioarului, clasa a IV-a şi a V-a, însoţiţi de prof. Amalia Macarie. De la Şcoala Gimnazială Nr. 18 din Baia Mare au fost elevii clasei a II-a, îndrumaţi de prof. Helga Maghiari şi din clasa a IV-a împreună cu prof. Monica Butean. De la Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir din Baia Mare, clasa a II-a C, îndrumaţi de prof. Monica Smical, de la Şcoala Gimnazială din Baia Sprie, elevii din clasele a I-a şi a III-a cu prof. Georgeta Dan şi Anamaria Chereji şi clasele a IV-a A şi a IV-a B împreună cu prof. Raluca Pode şi Lia Toldaş. Pentru o incursiune în epoca neolitică, au revenit elevii clasei a IV-a D, de la Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir din Baia Mare, sub îndrumarea prof. Voichiţa Buda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.