Mişcare pentru Centenar la Vişeu de Sus

0
198

Duminică, 4 noiembrie, la Vişeu de Sus a avut loc o acţiune sportivă inedită dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Acţiunea, iniţiată de preotul Iulian Szerasz de la Parohia Vişeu Ţipţerai, a presupus parcurgerea pe biciclete a unui traseu de la Vişeu de Sus la Monumentul Eroilor de la Moisei, pentru a marca simbolic aducerea aminte de cei ce şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem sărbători 100 de ani de Românie Mare. Şi distanţa parcursă a avut valoare simbolică: 18 km dus/18 km întors, cu referire la anii 1918 – 2018.
Participanţii au purtat tricouri în culorile tricolorului şi câte o medalie cu sigla Centenarului, iar fiecare bicicletă a fost purtătoare a stindardului naţional între cele două localităţi. La Monumentul Eroilor s-a intonat imnul de stat, s-au aprins candele, iar părintele Iulian Szerasz a ţinut o alocuţiune, subliniind importanţa momentului.
La acţiune au participat tinerii Parohiei Ţipţerai, Centrul Cultural-Social, trupa de dans ”Edelweiss” a Forumului Democrat German, elevi ai Liceului ”George Pop de Băseşti”, în frunte cu directorul instituţiei, prof. Ana Andreica, dar şi alţi tineri iubitori de mişcare din Vişeu de Sus. O iniţiativă frumoasă ce merită toată aprecierea!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.