Din pruncie sunt un mare iubitor de filme! Pe când eram acasă, educat în rigoarea muncii și ascultării în familie, mă rugam lui Dumnezeu să cresc mare, să fiu liber, să pot merge nestingherit în sala de cinema. Revăd și acum, cu emoție, filme românești realizate cu ani în urmă, care nu au ruginit în valoare. Cum să uit pelicula „Pădurea Spânzuraților”, gândită de regizorul Liviu Ciulei, ori “Reconstituirea” lui Lucian Pintilie? Sunt filme care mi-au schimbat mentalitatea de spectator liniștit.
În această categorie, includ și “Întoarcerea din iad”, film revăzut recent pe programul 2 al Televiziunii naționale. Este una dintre creațiile reușite ale regizorului Nicolae Mărgineanu, după nuvela „Jandarmul”, scrisă de Ion Agârbiceanu. Povestea are în vecinătate atmosfera epică din romanele lui Slavici ori Rebreanu, construită cu un cert har personal, secondat de un relief original. Cu caractere puternice și conflicte tragice. Nuvela narează atmosfera unui Ardeal din preajma Primului Război. Dumitru, un țăran bogat, trăiește o pasionată poveste de dragoste cu Veronica, fosta lui iubită, acum femeie măritată. Spera să pună capăt acestei iubiri, devenită obsesie. Se însoară cu o tânără din sat, pe cât de bogată, pe atât de legată de sufletul lui. Numai că dragostea pentru Veronica se aprinde mai tare. Tensiunea se aprinde și din partea lui Ion, un bărbat gelos, dornic de răzbunare. Privindu-l pe Dumitru în ochi, îi promite moartea.
Izbucnește războiul, care dă o altă turnură întâmplării. Cei doi, îmbrăcați în cămăși albe, pleacă cu același tren pe front. Cele două femei, la plecarea trenului, se iau la ceartă. Cu timpul, așteptarea, scrisorile de pe front le apropie în suferință. Bărbații luptă laolaltă împotriva aceluiași inamic. Moartea îi unește în risc. De acum viața fiecăruia depinde unul de celălalt. Întoarcerea din iad o face doar Dumitru, care umblă pe păduri cu mintea rătăcită. Este o dramă rurală sporită de război, cu implicații psihologice. Regizorul Nicolae Mărgineanu transferă, cu sprijinul unor actori admirabili, povestea tulburătoare în film.
De la primele imagini am fost atras de cadrul maramureșean în care se derulează acțiunea: peisaje, costume, muzică, figuranți. Am aflat că au sprijinit alcătuirea peliculei autorități și locuitori ai satelor Budești, Sârbi și Călinești, pe râul Cosău. Cadre s-au tras și în muzeele din Sighetu Marmației și Baia Mare. O bună parte a fondului muzical face parte din repertoriul Fraților Petreuș și al Titianei Mihali. Din distribuție au făcut parte foști actori ai Teatrului din Baia Mare. Într-un rol semnificativ l-am revăzut pe Ion Săsăran. Alături de el, în roluri episodice, au evoluat Vasile Constantinescu, Cornel Mititelu, Olga Sârbu. Scenografia este semnată de Radu Corciova, pe atunci la teatrul băimărean.
Un film de esență maramureșeană. Dar titlul acestui text? Tot căutând, am aflat că nuvela „Jandarmul”, publicată în anul 1941, purta subtitlul: O mare dramă în Maramureș. L-am zărit într-o scenă și pe inegalabilul sonetist Tudor George, zis Ahoe. Dar frumoasa povară a interpretării a fost dusă de actorii Maria Ploae, Ana Ciontea, Remus Mărginean și Constantin Brânzea. Ultimul, după film, a ales drumul străinătății.
Se știe că regizorul și actrița Maria Ploae sunt parteneri de viață. Amândoi au avut o devenire dramatică. Familia lui Nicolae Mărgineanu a cunoscut negura închisorilor comuniste, iar Maria, dintr-o familie săracă, a fost crescută de o mătușă. Nu întâmplător, filmele lor au dramatism. Actorul Dragoș Pâslaru, cel bătut în Piața Universității de mineri, până a ajuns în comă, s-a călugărit. Acum este călugărul Valerian, la schitul Pătrunsa. Filmul a avut premiera în anul 1983. Și, iată, a rezistat prin vreme.
Alături de „Pintea,” filmul lui Nicolae Mărgineanu are ca personaj principal Maramureșul. În forma lui reală, dramatică.
