• Modificare legislativă neconstituţională
Curtea Constituţională a României a admis, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.
În sesizarea către CCR, şeful statului invoca neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie, şi atrăgea atenţia că legea nu conţine dispoziţii referitoare la intrarea sa în vigoare la o dată ulterioară publicării sale şi, ca o consecinţă, conducătorii auto ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri de avertisment pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi.