Patriotism și folclor la CASPEV

0
133

După concursul de romanțe, în cadrul acțiunilor și evenimentelor organizate la CASPEV, a venit rândul folclorului. Președintele Ștefan Lupșa ne-a precizat în deschiderea programului că este cea de-a IV-a ediție și fiind Anul Centenarului, tema concursului a fost melodia patriotică din folclor sub egida: „Mândru că sunt român-România 100”.
Juriul a fost format din personalități cu experiență în domeniul muzical, astfel: Clara Săcăleanu, fostă profesoară de canto la Liceul de Muzică „Liviu Borlan”, Titi Petruțiu, director timp de 20 de ani a Școlii Populare de Artă, acum pensionar și Gheorghe Leordean, câștigătorul concursului național de romanțe „Crizantema de Aur” – Târgoviște 2004.
În concurs s-au înscris opt concurenți : Eudochia Sălăgean, Victoria Filip, Dorina Trănișan, Anuța Leș, Augustin Varga, Nicolae Șandor, Viorica Găinariu și Ana Dochița.
Prezentarea fiecărui concurent și a melodiilor interpretate, atât individual, cât și momentele punctate de corul „CRIZANTEME”, dirijat de către Rodica Bănescu Fage și Gheorghe Leordean, a fost moderat de către Cavași Florica, inițiatoarea Atelierului de Creație, care a împodobit sala de spectacole cu produse din creația proprie.
În timp ce juriul s-a retras pentru deliberare, Mircea Dragoș, fost profesor de istorie, ne-a adus aminte de eroii Marii Uniri din Maramureș, în special despre George Pop de Băsești.
Despre Țara Lăpușului și lupta dusă de români pentru păstrarea tradițiilor, în special a limbii române în școli, cu o nostalgie aparte ne-a povestit Victorița Filip.
Au recitat din creația proprie poezii dedicate Centenarului: Augustin Varga, Aurelia Oancă și Viorica Găinariu Tazlău.
Având în vedere vârsta și curajul de a participa la un concurs cu public, toți concurenții au fost câștigători. Totuși, s-au detașat următorii: premiul I – Victoria FIlip, premiul II – Augustin Varga, premiul III – Eudochia Sălăgean, ceilalți concurenți primind mențiune.
Devotamentul și timpul acordat de către pensionarii care fac parte din corul „Crizanteme” și Atelierul de Creație, nu se manifestă doar la CASPEV, ne-a spus d-na Cavași Florica. Aceștia s-au făcut cunoscuți și la Ocna Șugatag,unde au cântat pentru pensionarii și turiș­tii din stațiune,dar și la Băsești, printre copiii de la școala din localitatea cu rezonanță istorică.
În curând, la CASPEV, înainte de Postul Crăciunului, va avea loc un spectacol cu specific popular numit „Șezătoare…” care va aduce în fața publicului, meșteșuguri și tradiții populare românești, acum uitate.
Viorica Găinariu Tazlău

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.