Nu este comod deloc să vorbeşti despre oameni dragi la timpul trecut, o ştim cu toţii. Însă e datoria noastră să păstrăm vie memoria celor care ne-au adus lumină şi pace în suflet, iubire şi credinţă, speranţă în Dumnezeu şi mântuire.
Se împlinesc doi ani de când despre Înalt Preasfinţitul Justinian vorbim la timpul trecut, însă, în sufletele şi memoria noastră Înalt Preasfinţia Sa este mereu prezent. Şi cum altfel s-ar putea să fie când îl considerăm cu toţii Patriarhul nostru, al maramureşenilor? Omul dedicat lui Dumnezeu, dar şi oamenilor, care s-a luptat pentru credinţa sa şi pentru sufletul şi soarta celor din jur, punându-le adesea mai presus decât propria viaţă. Un om cu suflet de sfânt, un înţelept care ne-a unit prin credinţă, iubire, spiritualitate, aducând mereu lumină până şi în cele mai întunecate suflete.
Cu firească smerenie am cerut adesea sfatul Înalt Preasfinţiei sale, în perioade grele, când personaje care nu au nimic în comun cu interesele comunităţii băimărene încercau să pună piedici şi care uneori chiar au reuşit. Am găsit mereu, în cuvintele sale blânde, soluţii şi puterea să trec peste fiecare impas. A avut de fiecare dată vorbe înţelepte pentru cei care au ştiut să îl asculte. Şi cum să nu îl asculţi pe cel care a reuşit să facă din obştea credincioşilor băimăreni, maramureşeni, sătmăreni un singur gând, un singur glas puternic a cărui rugăciune a adus atâta mângâiere pentru mii de suflete? Trecând de apelativul binemeritat, de Înalt Preasfinţit, Părintele Justinian şi-a dovedit harul prin apropierea pe care a avut-o faţă de oamenii care i-au ieşit în cale, de la mic, la mare, de la credincios la cel pe care neajunsurile l-au făcut să se îndoiască de credinţa sa. Un adevărat patriarh al oamenilor!
În numele celor care l-au cunoscut şi îl iubesc negreşit, îi mulţumesc Înalt Preasfinţitului Justinian Chira pentru efortul şi curajul depus în reconstrucţia, în vremurile tulburi de atunci, a Episcopiei noastre, a Maramureşului şi Sătmarului, cu reşedinţa în oraşul al cărui primar am onoarea de a fi.
Îi mulţumesc pentru părinteasca purtare de grijă a tuturor sufletelor din întinderea Maramureşului şi nu numai, pentru sfaturile, dragostea şi mângâierile sufleteşti cu care ne-a înnobilat. Dar mai ales pentru că ne veghează în continuare pe noi, pământenii rămaşi aici să îi ducem dorul, de acolo de sus, de lângă Dumnezeu…
Preţuire eternă!
Cătălin Cherecheş
(2477)
