Ieri, 30 octombrie, la sediul Jandarmeriei Maramureş, s-au desfăşurat activităţile privind marcarea aniversării Centenarului Marii Uniri şi a 50 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Maramureşene.
Prin decretul 1010 din luna octombrie 1968 ia fiinţă Batalionul de Securitate Maramureş, de la Şomcuta Mare, unitate ale cărei tradiţii sunt continuate astăzi de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş.
În cadrul evenimentelor de ieri, s-a desfăşurat „Cercul pastoral misionar al preoţilor militari din MAI – regiunea Transilvania”. Preotul militar Silaghi Cristian (IJJ Satu Mare) a prezentat conferinţa „Momente de consolidare a Marii Uniri, 1919-1921”, inspectorul şef al Jandarmeriei Braşov, col. Paliştan Cristian Elly a prezentat referatul „Rolul marelui diplomat Nicolae Titulescu în înfăptuirea României Mari”, col. (rz) Babiciu Gavril vicepreşedintele Asociaţiei Cultul eroilor „Regina Maria” Filiala Maramureş, a prezentat referatul „Mihai Viteazul şi Maramureşul”, iar apoi a urmat un moment artistic susţinut de „Cenaclul Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al M.A.I., coordonat de către comisar de poliţie Lidia Obiadă.
Manifestările au continuat cu primirea Drapelului Tricolor al României participant la Marea Unire de la 1918. Acesta a fost adus de către delegaţia Consiliului Parohial al Bisericii Ortodoxe Române din comuna Cicârlău, condusă de către preotul paroh Săsăran Dănuţ, însoţit de Lupşe Sorin, primarul comunei Cicârlău. Apoi, a fost adusă racla cu osemintele Voievodului Mihai Viteazul, de către delegaţia formată din preotul militar Boroş Ion Epaminond (IJJ “Nicolae Titulescu” Braşov, preotul militar Cotuţiu Radu Procopie (IJJ „Al. Vaida Voievod” Cluj), preotul militar Silaghi Cristian (IJJ “General de brigadă Ioniţă Borşan” Satu Mare), preotul Grigor Vasile (ITPF Sighetu Marmaţiei), activitate urmată de dezvelirea plăcii de aniversare a 50 de ani de la înfiinţarea unităţii şi continuând cu depunerea unei coroane de flori în memoria eroilor unităţii. Apoi, a fost prezentat basorelieful Voievodului Mihai Viteazul, s-a oficiat slujba parastasului de pomenire a Voievodului Mihai Viteazul, s-au prezentat aspecte istorice privind osemintele Voievodului Mihai Viteazul şi istoricul Drapelului Marii Uniri.
În această zi de sărbătoare, Jandarmeria Maramureş a fost onorată de prezenţa unor oficialităţi locale: Vasile Moldovan – prefectul judeţului, Gabriel Zetea – preşedintele Consiliului Judeţean, Noemi Vida – viceprimar al municipiului Baia Mare, Preacuviosul preot arhimandrit dr. Ioachim Tomoiagă, consilier social al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, inspectori şefi şi preoţi militari din inspectoratele judeţene de jandarmi Braşov, Cluj, Satu Mare şi ITPF Sighetu Marmaţiei, reprezentanţii Ansamblului Ciocârlia al MAI, reprezentanţii Centrului Cultural al MAI, comandanţi şi şefi ai instituţiilor din segmentul ordine, siguranţă publică şi securitate naţională, reprezentanţii instituţiilor descentralizate ale statului, ale administraţiilor publice locale şi ai unor colaboratori apropiaţi.
După oficierea serviciului religios, prefectul Vasile Moldovan, preşedintele Gabriel Zetea şi viceprimarul Noemi Vida au prezentat mesajele cu ocazia Zilei Jandarmeriei Maramureşene.
A urmat acordarea plachetelor şi diplomelor jubiliare de către lt. col. Florişteanu Petru Marcel, inspector-şef al IJJ Maramureş, în semn de preţuire a realizărilor, de recunoaştere a muncii celor care au pus umărul, care au contribuit şi contribuie la bunul mers al unităţii.