Arhive Zilnice: 26 octombrie 2018

În data de 23 octombrie 2018, în localitatea Borcut - Tg. Lăpuş, a fost inaugurat noul sediu „Serviciu Escala România - Association Meusienne pour la Sauvegarde de l`Enfance de l`Adolescence et des Adultes”, mai pe scurt AMSEAA. Centrul a fost înfiinţat în anul 2011...

Maramureşul este al 17-lea judeţ din România în care a fost confirmată pesta porcină. Deocamdată, sunt certe trei focare în gospodăriile unor localnici din Ieud şi Onceşti. În toate cazurile, porcii au fost achiziţionaţi de la comercianţi care i-au adus din Bihor. Unul dintre...

Eram departe de ţară când am citit editorialul semnat de Augustin Buzura, din 30 noiembrie 2015, în care marele scriitor, fondatorul revistei ”Cultura”, anunţa că publicaţia îşi suspendă apariţia după zece ani de la lansare, din lipsă de fonduri. Editorialul purta un titlu tăios...

În Grădina Team for Youth, în 10 noiembrie, de la ora 11, va avea loc un târg de meșteșuguri românești, obiecte vechi și noi, de purtat și primenit, toate nealcoșe și autentice. Motivele și simbolurile tradiționale românești și în special moroșenești vor da autenticitate...

Ansamblul Folcloric Studențesc Nord din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare recrutează noi membri. În Ansamblu sunt invitați să se alăture studenți de la toate specializările Centrului. Potrivit paginii de Facebook a Facultății de Litere Baia Mare, recrutările se fac pentru sec­țiunea interpretare (muzică...

În Baia Mare se desfășoară în 10 noiembrie, Gala Tineretului din România. Cea de-a cincea ediție are drept scop recunoașterea contribuției tinerilor, prin proiecte și inițiative în perioada 2017-2018, la dezvoltarea comunităților din care fac parte”. Secțiunile în cadrul cărora vor fi premiate proiectele...

Brutăriile, covrigăriile și patiseriile, dar și șaormeriile, cantinelele, rulotele comerciale și cafenele sunt obligate să informeze clienții, prin prezentarea unui afiș la loc vizibil, că pateurile, covrigii, carnea, fructele și legumele pe care le comercializează sunt din produse decongelate, dacă le vând așa ceva. Obligația...

Asociația Centrul de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic „NORDTech” în parteneriat cu Centrul de Carieră și Orientare Profesională al Centrului Universitar Nord Baia Mare desfășoară în această perioadă înscrierile pentru programul educațional #UTurn Youth Developement. Acest program face parte din cadrul Baia Mare Capitala...

La Centrul Universitar Nord Baia Mare este programată luni, 29 octombrie, de la ora 15, conferința motivațională „Citește un om”. Oameni cu povești de succes, exemple de perseverență și multă pasiune pentru domeniul în care activează. Îți vor sta la dispoziție, iar tu vei putea...

Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș vă invită să participați la Cafeneaua Oamenilor de Afaceri, în cadrul căreia vor fi dezbătute toate aspectele legate de Ordonanța de Urgență nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza...

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un cetățean român, care transporta, ascunse sub scânduri și schele de construcție, aproximativ 13.000 pachete cu țigări, în valoare de peste 150.000 lei, marfă...

Va fi reînfiinţat Serviciul Public "Salvamont", care va funcţiona în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş. Consilierii judeţeni au aprobat ieri, 25 octombrie, în şedinţa ordinară, înfiinţarea acestei structuri, având în vedere că Maramureşul este o zonă turistică şi are nevoie de intervenţii specializate dacă apare...

Moneda RONC, dezvoltată în parteneriat cu platforma Roncoin, este bazată pe blockchain-ul Ethereum și vine cu un portofel dedicat menit să faciliteze tranzacțiile de orice fel. Paritatea cu moneda națională a României este dată de faptul că fiecare RONC este susținut de Bitcoin România...

S-a născut la sfârșitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele școli ale vremii, desăvârșindu-și cunoașterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învățătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama. Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în...

În perioada 20 iunie 2017 - 30 septembrie 2018, sistemul PREVENT a analizat, în vederea prevenirii conflictului de interese, 16.256 proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 72 miliarde lei (aprox. 15,4 miliarde euro). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT,...

În perioada 13-20 octombrie 2018, a avut loc o acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, organizată de Asociaţia Română pentru Reciclare - RoRec şi operatorul local partener, cu ocazia Zilei Internaţionale a Reciclării Deşeurilor Electrice. Aproximativ 6 t de deşeuri de echipamente...

Siguranța pe drumurile publice depinde înainte de toate de conducătorii auto. Tot ceea ce fac, din momentul în care se decid să urce la volan și până ajung la destinație, contribuie semnificativ la siguranța tuturor participanților la trafic. Orice abatere poate conduce la răsturnări...

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin În perioada 25 – 27 octombrie 2018 ̶ Preasfințitul Părinte Episcop Iustin participă la ședințele Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei din București. Sâmbătă, 27 octombrie 2018 – Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor – Preasfințitul Părinte Episcop Iustin liturghisește în sobor...

Ziua Armatei Române este sărbătorită în fiecare an la data de 25 octombrie şi reprezintă un simbol, cu o valoare de referinţă, în istoria şi conştiinţa poporului român. Dincolo de semnificaţia strict istorică, această zi glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor nea­mului românesc....

Alerta de pestă porcină africană a băgat spaima în sătenii comunei Ieud, aşa că foarte mulţi oameni şi-au sacrificat deja porcii, deşi nu a venit încă Crăciunul, iar autorităţile i-au îndemnat pe oameni să nu o facă. De asemenea, tocmai s-a confirmat focarul şi...