În perioada 19-21 octombrie 2018, Școala Gimnazială nr. 4 din orașul Borșa a fost gazda proiectului ,,Noi suntem români!”, un amplu parteneriat ce reunește patru școli românești și una din Republica Moldova, în scopul omagierii Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.
Parteneriatul a fost gândit și inițiat de Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” din Iași, ȋn anul școlar 2017-2018, și continuat ȋn Anul Centenar. I s-au alăturat: Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” București, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș (județul Bihor), Școala Gimnazială nr. 4 Borșa (județul Maramureș) și Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, Republica Moldova.
Ȋn urma mobilităților realizate la Iași și Beiuș, a venit rândul maramureșenilor să găzduiască o nouă mobilitate. Invitații din cele patru școli colaboratoare au fost primiți de Clarița Timiș- director al școlii gimnaziale borșene, Cristina Beatrice Timiș – consilier educativ și Cosmina Bersan – coordonatorul proiectului. După prezentările reciproce, partenerii au vizitat principalele obiective turistice și cultural-spirituale locale: Poiana Borșei, Cascada Cailor, Mănăstirea Pietroasa. Colaboratorii din celelalte regiuni ale țării care s-au implicat ȋn această mobilitate sunt: Alexandra Pârvan de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” București, Alina Magda Fȋntȋnaru, Daniela Florea și Ana Maria Ungureanu Osz de la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” din Iași. Ei au fost implicați ȋn activitățile pregătite de partenerii borșeni și s-au bucurat să cunoască specificul locurilor maramureșene.
Prof. Monica Maria GRAD