Din încredințarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, luni, 15 octombrie 2018, la ora 12,00, în Sighetu Marmației, un Te-Deum de binecuvântare la începutul lucrărilor de reabilitare a Palatului Cultural din Sighetu Marmației, care va primi destinația de Centru Pastoral Religios „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
La slujba de binecuvântare au participat Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Pr. Dr. Bogdan Gavra, consilier onorific al Sectorului social-filantropic, Pr. Vasile Aurel Pop, protopop de Sighet, alți preoți din Sighetu Marmației.
Au fost prezenți proiectanții, dirigintele de șantier, consultanții, reprezentanții firmei de execuție și toți cei implicați în inițierea și implementarea acestui proiect.
„Este un proiect la care Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a început să lucreze în urmă cu trei ani, doi ani durând partea de evaluare, ne-a declarat Pr. Dr. Bogdan Gavra. A fost aprobat spre finanțare în luna noiembrie 2017 și de atunci au fost îndeplinite procedurile de realizare a proiectului tehnic de reabilitare și licitația privind selecția firmei care va executa lucrarea de reabilitare. Execuția lucrărilor va dura 23 de luni. Practic, dorim să fie cel mai important edificiu din întreaga Patriarhie Română, în care nu mai există un proiect de reabilitare a unui edificiu cultural de o asemenea anvergură. Palatul va fi destinat activităților culturale ce se vor desfășura în Sighetu Marmației”, a precizat părintele consilier.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”