Comisia Paritară – formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi ai Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş – a hotărât ca ziua de vineri, 5 octombrie, când se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, să fie liberă. Astfel, în această zi, nu se vor presta activităţi prevăzute în fişa postului pentru toţi angajaţii din unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv unităţi conexe din judeţul Maramureş. “Urmează ca activităţile specifice zilei de 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei să se desfăşoare în cadrul programului “Şcoala Altfel”. În acest sens, fiecare unitate de învăţământ va prevedea, în programul “Şcoala Altfel”, o zi dedicată acestor activităţi”, a informat prof. Ioana Petreuş, preşedinte SLI Maramureş.