Conducerea de la „Şincai”, acuzată de infracţiuni de fals

0
1793

Conducerea Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, formată din profesorii Cristian Heuberger şi Rodica Elza Mureşan (foto), este acuzată de către o colegă, Alina Pintescu, de o serie de infracţiuni de fals. Acestea ar fi fost comise în vara anului trecut cu ocazia desfăşurării concursului pentru ocuparea postului de director al unităţii de învăţământ. În acest sens, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a făcut cercetări, care s-au încheiat cu neînceperea urmăririi penale, iar în prezent, la Judecătoria Baia Mare, este înregistrat un nou dosar penal, aflat momentan în Camera Preliminară.

• Procurorii au dispus trimirea în judecată a inculpaţilor

Alina Pintescu, cadru didactic la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, prin apărătorul ales, avocatul Vasile Jurj, a informat zilele trecute despre faptul că „procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au finalizat urmărirea penală în dosarul penal nr. 239/ P/2017 şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Cristian Heuberger, director în cadrul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, pentru săvârşirea unui număr de patru infracţiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, patru infracţiuni de uz de fals şi a unei infracţiuni de fals în declaraţii; Rodica Elza Mureşan, director adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, pentru săvârşirea unui număr de patru infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale.” Totodată, Alina Pintescu a adăugat faptul că, prin Rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în care dânsa a avut calitatea de persoană vătămată, a fost sesizată Judecătoria Baia Mare. Astfel, dosarul a fost înregistrat, iar în prezent se află în Camera preliminară. „Infracţiunile de fals reţinute în sarcina celor doi inculpaţi trimişi în judecată în stare de libertate au fost săvârşite în intervalul iunie – iulie 2017, cu ocazia desfăşurării concursului organizat pentru ocuparea postului de director al Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare (pentru ocuparea acestui post au candidat două persoane: subsemnata şi Cristian Heuberger. Pe baza probaţiunii administrate în cauză, s-a stabilit – de netăgăduit – faptul că pentru a obţine un punctaj mai mare la proba de Curriculum Vitae, Cristian Heuberger a întocmit în fals un nu­măr de patru adeverinţe care atestau în mod nereal că acesta a avut anumite atribuţii în cadrul instituţiei de învăţământ la care şi-a desfăşurat activitatea, după care a determinat-o pe directoarea adjunctă a unităţii să le semneze, cu toate că aceasta nu avea delegare legală pentru a semna respectivele adeverinţe/în­scrisuri. Cristian Heuberger a uzat de adeverinţe false, iar apoi, prin declaraţia pe propria răspundere, dată sub sancţiuni penale privind falsul în declaraţii, a atestat că adeverinţele false sunt obţinute în mod legal”, a punctat, într-un comunicat de presă remis redacţiei, Alina Pintescu.

• „Cât de legal este să se antepronunţe asupra vinovăţiei noastre?”

Contactat pentru a oferi un punct de vedere, Cristian Heuberger, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, a precizat faptul că examenul la care a participat vara trecută a presupus trei probe: proba scrisă, proba de interviu şi evaluarea CV-ului. „Şicanarea noastră de către doamna Pintescu a început în timpul perioadei de concurs, imediat ce a aflat rezultatul probei scrise, unde, cu uimire şi furie, a constatat că eu am obţinut 95 de puncte din 100, iar dânsa 80. La proba de interviu (aceasta a fost ultima) a trebuit să prezentăm un plan de dezvoltare instituţională şi să răspundem la unele întrebări. Din nou, am obţinut punctaj mai mare ca doamna Pintescu. La proba de CV (care a însemnat punctarea unui dosar cu documente), doamna Pintescu a obţinut punctaj ceva mai mare decât mine pentru că are diplomă de masterat. Aici, eu am inclus adeverinţele la care face referire doamna Pintescu şi care, într-adevăr, din motive ce ţin, considerăm noi, de o înţelegere superficială a sistemului de învăţământ, au condus la trimiterea noastră în judecată”, a explicat Cristian Heuberger. Directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” expune, totodată, detalii legate de adeverinţele în cauză: „prima spune că eu am coordonat diriginţii (adică i-am îndrumat) în perioada în care am fost director, următoarea că am coordonat, tot ca director, formarea continuă a personalului din şcoală, a treia că am coordonat derularea proiectelor şi, ultima, că am coordonat comisia care se ocupă de sistemul de control managerial intern. Nu cred că cineva care are cât de cât cunoştinţă despre activităţile din învăţământ şi care ştie cum a funcţionat în ultimii ani Colegiul Naţional „Gheor­ghe Şincai” are cea mai mică îndoială asupra faptului că eu am coordonat aceste comisii, aspect care, de altfel, este reţinut şi în rechizitoriu. Necoordonarea lor de către mine ar fi însemnat, practic, prăbuşirea instituţiei, ceea ce nu a fost cazul”. În completare, Cristian Heuberger aminteşte faptul că doamna Pintescu a pierdut definitiv procesul deschis în urma petiţiilor de la DNA. „Cât de legal este să se antepronunţe asupra vinovăţiei noastre? Cât de legal este să furnizeze mass-mediei informaţii din rechizitoriu? Este evident o încercare de intimidare a noastră şi de influenţare a justiţiei. Sunt convins, însă, de maturitatea şi profesionalismul celor care vor decide”, a conchis directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.