Sînt componente esenţiale în progresul şi evoluţia societăţii. De regulă, relaţia dintre ele ar trebui să funcţioneze pe baza principiului cauză-efect. Tinerii să conştientizeze că banii pot veni doar în urma unei munci prestate individual sau colectiv. Altfel spus, conceptul „mai întîi munca şi apoi banii” să fie perceput corect. Tinerii aflaţi pe băncile şcolilor ar fi bine să ştie că rodul eforturilor, finalizate într-o meserie sau profesie, aparţine viitorului. Nu foarte îndepărtat, atunci cînd munca le va fi răsplătită cu bani. Dacă în prezent relaţia nu funcţionează, vina o poartă statul, societatea, familia şi şcoala. Context în care excepţiile se înmulţesc şi încep să bată regula. Pentru plecarea forţei de muncă tinere şi calificate în străinătate, vinovat a fost şi rămîne statul şi guvernările sale, gestionari proşti ai economiei ţării. În ţară, creşte numărul tinerilor care fac obiectul parazitismului în familie şi societate. Răpuşi de lene, în loc să muncească, trîndăvesc pe banii părinţilor. După ce le vor risipi agoniseala, îi va prelua statul, dispus să aibă grijă de toate rebuturile societăţii. La oraşe şi sate, „floarea muncii” sînt asistaţii social. Oameni tineri şi sănătoşi, capi de familie, aşteaptă alocaţia copiilor şi cu mîna întinsă ajutorul de la Primărie. Se spune că ceva totuşi fac, cică prestează muncă în folosul comunităţii. Dacă la alegeri sînt clienţii fideli ai actualilor primari, lenea trebuie respectată. Statul român nătîng încurajează lenea, nu munca. Tineri absolvenţi de liceu în loc să fie obligaţi să-şi caute un loc de muncă, pe bani publici, intră direct în şomaj. Locuri de muncă sînt, numai că şcoala în loc să-i înveţe o meserie le dă diplome bune de pus în ramă. Las excepţiile şi revin la regulă. Mă gîndesc la majoritatea tinerilor care bănuiesc că ştiu ce au de gînd să facă cu propriul viitor. Cu toate acestea, ei şi părinţii lor, în dorinţa de a face bine, cad în capcana greşelilor. Tinerii nu au răbdare şi vor bani mulţi înainte de vreme. Fără eforturi, se poate şi chiar îi au. De unde? Fireşte, de la părinţi. Profesia m-a obligat să fiu ocazional în preajma unor tineri liceeni. Am rămas uimit de sumele de bani pe care le posedă o seamă de tineri. Dacă tot îi au şi i-ar cheltui pe lucruri utile, nu ar fi o problemă. Nici vorbă. Priorităţile sînt băuturile fine, ţigările, mai nou drogurile şi distracţia pînă la epuizarea fizică. Peste cîteva zile şcolile şi facultăţile îşi vor deschide porţile. Revenirea la vechiul „loc de muncă” al clienţilor tradiţionali, elevi şi studenţi, pentru barurile din oraşe, noul an şcolar va aduce bani şi prosperitate. Pe lîngă cheltuielile curente, părinţii sînt obligaţi să scoată din buzunar bani grei pentru sponsorizarea evenimentelor festive şi extravagante, la care participă tinerii: baluri, zile onomastice, majorate, banchete, petreceri private. Cum cheltuielile sînt la tot pasul, în privinţa banilor relaţia părinţi-copii trebuie să fie echilibrată, amiabilă şi bazată pe înţelegere. Pentru a evita conflictele, tinerii trebuie să cunoască posibilităţile financiare ale părinţilor, să nu facă presiuni pe bugetul familiei. Părinţii care din cauza banilor resimt frustrările tinereţii şi oferă copiilor tot ce-şi doresc şi visează greşesc profund. Familia are obligaţia să le asigure nevoile şi necesarul, nu excesele şi exagerările al căror efect întotdeauna s-a postat pe invers. Alţi părinţi au găsit de cuviinţă să răsplătească în bani succesele relative şi temporare ale copiilor, note şi medii mari la teze şi examene. La prostie au aderat şi autorităţile locale, care premiază din bani publici elevii cu note maxime obţinute la examen. O elevă premiată spunea că banii sînt bineveniţi în ideea că şi alţi elevi se vor apuca de învăţat! O declaraţie stupidă, formulată pe marginea unei decizii greşite şi absurde. Societatea este plină de beizadele (copii de bani gata), prin comportamentul lor dispuşi să sfideze tot ce le iese în cale. Ce au însemnat banii pentru generaţia mea şi cele apropiate ca vîrstă, respectiv pentru părinţii care şi-au dorit să-şi vadă copiii oameni cu multă carte este o poveste plină de învăţături. Fără detalii, dau un exemplu care spune totul. Pe vremea studenţiei mele, studenţii proveniţi din familii modeste, ca să facă un ban, noaptea descărcau vagoane în gară şi ziua mergeau la cursuri. Tinerii care muncesc în vacanţă pot fi modele, iar ei şi părinţii lor merită felicitări. Legat de relaţia muncă-bani, pe tinerii care ignoră trecutul nostru îi invit să ia aminte din prezentul altora. În lumea civilizată, deşi familiile dispun de resurse financiare rezonabile, pe copii de mici îi educă în cultul respectului pentru muncă şi bani. Factorii educaţionali îi învaţă că banul făcut prin muncă cinstită are altă valoare, trebuie preţuit, nu risipit. Americanii, inclusiv pentru proprii copii, nu se grăbesc să deschidă punga. Le poartă de grijă pînă sînt capabili să muncească, după care îi lasă să se descurce singuri. Fiecare generaţie îşi poartă de propria grijă, şi mai puţin depind unele de altele. Pentru societatea românească problema pare complicată şi aparţine viitorului. Indiferent de posibilităţile oferite de familie sau societate, în lumea tinerilor regula echivalează cu un drum cu sens unic, muncă-bani şi eventual distracţie. Cine intră pe contrasens se expune unor riscuri şi consecinţe imprevizibile.
Prof. Vasile ILUŢ
