Sâmbătă, 1 septembrie 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la darea în folosinţă a Căminului Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean”, realizat de Primăria şi Consiliul Local Coroieni, judeţul Maramureş, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului.
O realizare de excepţie într-un parteneriat inedit
Mai rar parteneriate între comunităţi civile şi entităţi religioase, cum este acesta între Primăria şi Consiliul Local Coroieni, pe de o parte, şi Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, pe de cealaltă parte, prin care Primăria şi Consiliul Local au accesat fonduri europene pentru realizarea unui proiect integrat, pe Măsura 322, prin care au construit cămine culturale în satele Drăghia şi Baba, drumul spre Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Dealu Mare şi Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean” din Coroieni, iar prin parteneriat, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului se ocupă de exploatarea Căminului Rezidenţial, cu suportarea tuturor cheltuielilor pentru funcţionarea acestuia, inclusiv cele de personal, şi derularea activităţii care priveşte persoanele rezidenţiale – pentru că aceasta este casa lor, din momentul cazării.
Primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, căruia îi aparţine ideea, consideră că meritul este, în egală măsură, şi al consilierilor locali, care au tratat acest subiect cu responsabilitate. E drept că proiectul a fost scos de două ori de la finanţare, sub diferite pretexte birocratice, dar până la urmă a învins dreptatea şi proiectul a fost finanţat şi implementat cu succes.
Festivitatea de deschidere
La sosire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost întâmpinat cu multă bucurie de Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, care s-a ocupat de toate detaliile pentru a asigura buna funcţionare a Căminului, acreditarea lui, dotarea cu personal, rezolvarea problemelor logistice, de Arhid. Ionuţ Todorca, secretar eparhial, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social-filantropic, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Mihai Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Claudiu Tuns, paroh în Coroieni, de ceilalţi preoţi din comună şi din comunele învecinate, de primarul Gavril Ropan şi consilierii locali.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba de binecuvântare a Centrului, în care au sosit primii locatari, după care le-a vizitat pe primele persoane sosite şi a stat de vorbă cu acestea.
Au vorbit: Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin; primarul Gavril Ropan; consilierul judeţean Felician Cerneştean (preşedintele comisiei de sănătate din Consiliul Judeţean); preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan; directorul Centrului, ec. Călin Bud; Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar.
Condiţii ca la hotel
Condiţiile de care beneficiază cei cazaţi în Cămin sunt de grad hotelier trei şi chiar patru, în camere cu două paturi, pentru ca persoanele să poată comunica între ele, dotate cu utilităţile necesare: baie proprie, televizor, masă, noptieră, frigider, paturi confortabile, sală de mese, cabinet medical, medic de familie, o capelă unde preoţii din comună vor oficia slujbe religioase şi Sfinte Liturghii, un magazin cu produse alimentare şi ziare, grupuri sociale pentru persoane cu handicap şi fără handicap, apă caldă nonstop.
În jurul Căminului, există spaţii de plimbare, iar dacă doresc, locatarii pot citi o carte sau se pot delecta cu jocuri de societate. Căminul Rezidenţial este situat într-o zonă liniştită, cu aer curat, departe de şosea, fără praf şi alţi poluanţi. La subsol, există magazii, beciuri, depozite de alimente.
De viaţa cazaţilor are grijă personal calificat, oameni cu multă răbdare şi buni comunicatori, grijulii la fiecare detaliu şi solicitare.
Mai în glumă, mai în serios, primarul Gavril Ropan a declarat că s-a luptat ca acest Cămin să aibă astfel de condiţii, încât să îi convină şi lui să locuiască aici la bătrâneţe.
„A fost un demers binecuvântat de Dumnezeu şi care nu se va finaliza într-un mod nefericit, având în vedere că Biserica are o continuitate de zeci de ani şi chiar mai mult şi orice s-ar întâmpla, oricine ar veni la cârma acestei comune, acest parteneriat va avea sorţi de izbândă şi continuitate, pentru că Biserica va avea grijă să meargă mai departe cu acest frumos proiect, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Noi ne exprimăm bucuria, mulţumirea şi recumoştinţa faţă de domnul primar, care a făcut primii paşi către noi, către Episcopie, şi ne-a încredinţat în administrare acest Cămin Rezidenţial. Sunt atât de mulţi bătrâni care au nevoie de îngrijire, sunt atât de mulţi bătrâni care mor în singurătate, care mor neîngrijiţi, pentru că atât de mulţi tineri, şi fiii, şi nepoţii lor au plecat peste hotare şi iată că noi, Biserica şi preoţii suntem la datorie. Mulţumim din suflet, domnule primar, să ne ajute Dumnezeu să meargă acest proiect frumos, aşa cum a ajuns până aici.”
„Ne bucurăm că sărbătoarea începutului anului bisericesc este dublată de inaugurarea Centrului Social pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice „Bunul Samarinean” din comuna Coroieni, a spus Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar. Acest Centru începe să facă primii paşi, pentru că de azi este dat în folosinţă. Avem deja personalul angajat pentru funcţionare şi primii beneficiari au ajuns deja aici. În acest Centru îşi vor găsi adăpostul 40 de persoane în vârstă, din care 10 persoane cu dizabilităţi. Sperăm să asigurăm, celor care vor apela la acest Centru, cele mai bune condiţii şi cele mai bune servicii de asistenţă sanitară şi de îngrijire, dar, pe lângă acestea, Centrul va oferi ceva în plus: asistenţă religioasă. Preoţii comunei, prin rotaţie, vor veni la capela Centrului sau în camera locatarilor, pentru a le asigura asistenţa religioasă.”
Primii solicitanţi au ajuns deja la Căminul Rezidenţial
Popularea Căminului Rezidenţial a început în 31 august 2018, când au ajuns primele cinci persoane solicitante. Este vorba de două persoane din Tg. Lăpuş, o persoană din Sighetu Marmaţiei, o persoană din Baia Mare şi o persoană din Rohia. Până la finele acestei luni, Căminul va fi locuit la capacitate, ne spune directorul ec. Călin Bud.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a vizitat pe fiecare în parte, le-a ascultat istoria vieţii, i-a încurajat pe cei bolnavi şi întristaţi, iar aceştia şi-au exprimat bucuria pentru condiţiile bune pe care le-au găsit aici, căminul fiind aşezat la marginea unei livezi cu pomi fructiferi, într-un cadru rustic.