Primarul Cătălin Cherecheş face ca povestea frumoasă a handbalului feminin băimărean să renască

1
451

• Noul HCM – Minaur Baia Mare – ambiţia unei comunităţi de a merge mai departe

Administraţia Publică Locală investeşte în performanţa sportivă. Alături de jucătoarele echipei de handbal feminin, dar şi de antrenorii, staff-ul tehnic şi conducerea Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, autoritatea băimăreană va reconstrui drumul spre Liga Campionilor, spre momentele de emoţie trăite de publicul băimărean când Baia Mare era Capitala handbalului din România. Primul pas în acest sens a fost readucerea lui Costică Buceschi acasă, acolo unde tehnicianul băimărean a cunoscut cea mai glorioasă perioadă a sa. Antrenorul a construit o echipă în jurul nucleului format în urma promovării în Liga Naţională, jucătoare alături de care a adus şi altele străine sau fete care au activat la cluburile din primul eşalon sportiv românesc.
În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media susţinută ieri, 23 august, de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au fost făcute publice planurile şi obiectivele echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur, dar şi o prezentare a lotului. Potrivit lui Cătălin Cherecheş, în viitorul apropiat se va construi o entitate în subordinea Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, care se va numi Academia HCM Baia Mare, o academie de handbal fete coordonată în mod direct de către preşedintele clubului, Adi Popovici. Această academie va avea ca şi ţintă înscrierea unei echipe de Liga a II-a pentru a oferi astfel o şansă şi jucătoarelor mai tinere, încurajându-le spre performanţă.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Această echipă în mod tradiţional nu este Minaur, ci HCM Baia Mare. Această echipă astăzi are doar un parteneriat formal pentru a putea funcţiona, cu Clubul Sportiv Minaur. Este în structura Clubului Minaur, dar în perspectivă acolo vom ajunge. Vreau să îi mulţumesc domnului Costică Buceschi pentru faptul că ceea ce am început şi performanţa pe care am obţinut-o împreună, faptul că s-a adus emoţie şi prestigiu în municipiul Baia Mare prin handbalul feminin, reaşează astăzi pe alte premise, dar şi cu altă energie şi alt elan. Nu voi abandona ideea ca Baia Mare nu doar să joace un meci în Liga Campionilor, ci să joace la vârful Ligii Campionilor. Aşadar, ceea ce pornim astăzi, intrând în Liga Naţională este şi un pas spre ceea ce înseamnă înalta performanţă la nivel european. Nu se va întâmpla din primul an, probabil că nu e normal şi nu e aşezat să se întâmple nici din al doilea an, dar am încredere în Costică Buceschi, am încredere în Magda Kovacs, am încredere în jucătoare că vor înţelege ce înseamnă un parcurs aşezat, normal şi logic pentru a obţine înalta performanţă.”
Buceschi este de părere că echipa pe care a construit-o, în drumul spre performanţa de nivel european înalt, se va opri întâi la Cupele Europene.
Costică Buceschi, antrenor echipa de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare: „ E un nou început pentru mine ca şi antrenor, un nou început şi pentru o mare parte dintre fete. Toată lumea îşi doreşte ca handbalul feminin din Baia Mare să ajungă acolo unde a fost acum câţiva ani şi acelaşi lucru mi-l doresc şi eu. Va fi destul de greu să ajungem într-un timp foarte scurt la acelaşi nivel. Trebuie să avem răbdare şi continuitate. Cred că dacă lucrurile vor fi bine făcute vom reuşi din nou să aducem lumea la sală şi să cânte imnul pe care ni-l dorim din tot sufletul, cel al Ligii Campionilor. Mă bucură să lucrez din nou cu Daniel Kotecz, unul dintre oamenii cei mai profesionişti din handbalul feminin românesc. Sunt încântat să lucrez cu Magda Kovacs şi Ionuţ Marta. Îi mulţumesc domnului primar pentru încrederea pe care o are în mine şi sper să pot să răsplătesc această încredere şi să arătăm atât eu cât şi fetele pe teren că suntem o echipă care ne dorim mult mai mult.”
Primarul Cătălin Cherecheş a ţinut să precizeze că pe viitor va fi o voce foarte activă în ceea ce priveşte sportul băimărean şi nu numai.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Nu m-aţi văzut în Sala Sporturilor şi nici nu o să mă vedeţi, dar o să mă simţiţi din afara sălii ca un actor foarte activ în această scenă a handbalului feminin băimărean, dar în special o să mă simţiţi foarte activ în a spune ce este putred în handbalul românesc. Ştiu absolut tot din handbalul românesc. Cum funcţionează arbitrii, cum funcţionează conducerea din Federaţia Română de Hand­bal, la cum se fac jocurile acolo şi cred că aşa cum a fost la un moment dat un fel de curăţenie pe la fotbal, aşa trebuie să vină şi o curăţenie pe la handbal. Pe de altă parte, un lucru foarte important este că trebuie să respecţi munca, efortul şi sacrificiul pe care îl au jucătoarele şi antrenorii pentru că astăzi dacă handbalul riscă să nu mai fie sport olimpic este exact din cauza viciilor majore de arbitraj, nu doar la nivelul României ci din întreaga lume. Şi din acest punct de vedere consider că trebuie să intrăm într-o anumită normalitate şi nu mă voi bloca în a spune lucrurile pe care le-am trăit şi care sunt adevărate.”
(1907)

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.