Poliţiştii maramureşeni organizează permanent acţiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care pun în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier. În acest context, miercuri au fost depistate două persoane care conduceau autovehicule pe drumurile publice chiar dacă nu deţin permise de conducere. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările, urmînd ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.
• Un tînăr de 25 de ani, din Cavnic, care conducea un autoturism pe DJ185, fără a avea acest drept, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tînăr de 29 de ani, domiciliat în comuna Deseşti. Accidentul de circulaţie s-a soldat cu pagube materiale. Conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a părăsit locul producerii accidentului. Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au demarat activităţile specifice de cercetare şi l-au identificat la scurt timp. Totodată, au constatat că tînărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
• Şi poliţiştii din Şomcuta Mare au depistat în trafic, pe strada Mireşului din oraş, un bărbat de 38 de ani, care conducea un autoturism fără permis.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani.