Oraşul Cavnic se pregăteşte, în această lună, de sărbătoare. Începând din anul 2015, autorităţile publice locale au pus pe primul loc proiectele de investiţii, care să transforme oraşul şi să-i dezvolte potenţialul turistic, lăsând la o parte sărbătoarea oraşului. După trei ani şi multă răbdare din partea localnicilor, peste câteva zile, căvnicarii se vor putea bucura din nou de serbările oraşului.
Pentru Vladimir Petruţ, primarul oraşului Cavnic, obiectivul principal în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură a fost, în ultimii doi ani, modernizarea centrului civic al oraşului. Acest proiect finalizat, a venit timpul pentru sărbătoare: „După o pauză de mai bine de doi ani, suntem la a XVI-a ediţie a sărbătorii oraşului Cavnic. A fost o pauză necesară, pentru că oraşul a fost într-o dezvoltare continuă, au fost modernizate centrul civic şi străzile, am finalizat o parte din investiţiile importante în centrul oraşului Cavnic şi putem să ne gândim şi la petrecere, să se simtă bine căvnicarii în două zile de sărbătoare”, spune Vladimir Petruţ.
Cuplurile din Cavnic care au împlinit 50 de ani de căsnicie, şi chiar 70, vor fi sărbătorite de administraţia locală: „Anul acesta vom veni cu lucruri inedite, frumoase. Avem peste 30 de cupluri care fac 50 de ani de căsnicie, 10 cupluri cu 55-70 de ani de căsnicie şi avem două persoane care au ajuns la 97 şi 98 de ani. Toate acestea trebuie marcate la sărbătorile oraşului Cavnic, unde vor avea loc multe evenimente”, mai precizează primarul.
A XVI-a ediţie a Zilelor oraşului Cavnic va avea loc în perioada 25-26 august 2018.