Târgul de carte Bookfest la Chişinău

0
241
Editorul Alexandru Peterliceanu de la “Proema”

Peste 50.000 de cărţi de la 60 de edituri din Republica Moldova şi România (din Maramureş, participă Tipografia „Proema” Baia Mare) îi aşteaptă pe cititori în perioada 29 august – 2 septembrie 2018, la Moldexpo din Chişinău, de Ziua Limbii Române. „Lectura în limba română este nu doar o datorie culturală, dar şi una istorică şi identitară”, spune ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc, despre evenimentul anunţat ca o încununare a Centenarului Marii Uniri pentru piaţa editorială. „Chişinău e o capitală în care autorii români nu au nevoie de traducere, aşa cum autorii de limbă română din R. Moldova nu au nevoie, la vest de Prut, de traducători. Nevoie au, şi unii şi alţii, de cititori, iar ediţia a III-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest este un binevenit prilej de apropiere între actorii pieţei de carte şi public”, spune Liliana Ţuroiu, preşedinte al Institutului Cultural Român, coorganizator al evenimentului. Editura Proema va lansa la Chişinău câteva cărţi noi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.