Primim informaţii de la Viorica Bodea, directoarea Staţiunii: “Ca noutate pentru cititori, la începutul anului 2018, am finalizat lucrările de modernizare a hotelului. Au fost refăcute toate camerele şi băile, am termoizolat faţada şi am zugrăvit-o. În camere, am schimbat mobilierul şi astfel s-a creat un plus de confort pentru bolnavi şi turişti. Şi aşa, hotelul nostru a cîştigat încă o stea. Asistenţa medicală este asigurată de medicul specialist balneolog dr. Ştefan Bişoc şi avem şi doi specialişti kinetoterapeuţi. În baza de tratament, am reparat bazinele din interior, cele cu apă sărată încălzită. Sezonul a început de la 1 aprilie, iar de atunci gradul de ocupare este aproape de 100%. Tratamentele se efectuează după o consultaţie făcută de medicul specialist. Aici se tratează: afecţiuni ale aparatului locomotor de natură
reumatismală, reumatism degenerativ, artroze, spondiloze, reumatism inflamator articular, artrite, spondilite. De asemenea, afecţiuni ale aparatului locomotor de natură traumatică şi ortopedică, sechele, luxaţii, entorse, rupturi musculare, afecţiuni ale sistemului nervos, nevralgii, nevrite, sau afecţiuni ginecologice: genito-urinare, metroanexite, sterilitate, dismenoree, frigiditate, impotenţă, precum şi afecţiuni ale copiilor: amigdalite, faringite, otite, sinuzite, scolioze şi cifoze. Avem contracte an de an cu Casele de pensii. Biletele de tratament sînt subvenţionate de către stat, iar în acest an programul de bilete se întinde pînă în decembrie, după care lansăm un pachet de acţiuni de Crăciun şi Revelion 2018, pentru turişti. Am reuşit să renovăm toată baza de tratament, cabinetele sînt renovate şi am investit sume importante în aparatură medicală, băi galvanice, fizioterapie. Pe lîngă contractul cu Ministerul Muncii, care ne asigură biletele pe toată perioada mai-octombrie, avem şi turişti care vin pe cont propriu, din ţară şi din străinătate: Ungaria, Italia, Germania, Australia, Israel, grupuri de olandezi, belgieni… Apa sărată din bazin se schimbă săptămînal şi se împrospătează zilnic”.