O altfel de expoziţie de pictură

0
1258
Ioan Anghel Negrean, Laura Ghinea, Iolanda Gherghel, Adrian Chira

Pe simezele Galeriei de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare, pot fi admirate în următoarele două săptămâni lucrările de pictură realizate de o sportivă cu suflet de artist, Iolanda Gherghel. Tablourile pot fi achiziţi­o­nate de iubitorii de artă, deoarece expoziţia este una cu vânzare.
Iolanda Gherghel este cunoscută ca schioare. Arta face parte însă din universul ei personal, pentru că e absolventă de Liceu de Artă, dar şi de facultate şi de master în domeniul picturii. Expoziţia vernisată recent la Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare, este a doua din cariera ei de artist plastic.
“Expoziţia Iolandei se numeşte «O altfel de expoziţie de picturi». De ce? Pentru că acum doi ani, Iolanda ne-a pregătit o expoziţie care s-a întâmplat în Centrul de conferinţe Millennium. Era o expoziţie cu lumina. De fapt, era o expoziţie pentru un spaţiu întunecat şi o altă expoziţie pentru un spaţiu luminat, în sensul în care lucrările erau pictate cu un material foto-sensibil care lumina, se încărca de lumină la un moment dat şi putea să fie vizibil în absenţa luminii. Lucrarea lumina prin ea însăşi. De data aceasta, a păstrat această denumire pentru că este un fel de serialitate pe care artista ne-o prezintă. Iolanda este membru stagiar la noi, în Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Baia Mare, începând cu anul trecut, şi este absolventă de pictură”, a declarat preşedintele UAP Baia Mare, Laura Ghinea.
De data aceasta, Iolanda vine în faţa publicului cu 21 de lucrări. În tablouri se regăseşte motivul peisajului sub diferite forme. “În această expoziţie a ales 21 de lucrări. Bănuiesc că nu e întâmplător . Ţin minte din copilărie că jucam un astfel de joc cu cărţi. Sperăm să fie şi cu belşug pentru că e o expoziţie cu vânzare. Publicul poate să vină să vadă, să se bucure de imaginile picturale expuse în galerie. Dacă ceva îl atrage poate să-şi achiziţioneze şi să-şi ducă lucrarea acasă. Este o continuare a demersurilor plastice pe care le-a desăvârşit prin masterul în pictură în Baia Mare. Bucuria mea este că văd aceste două accente care prefigurează o nouă deschidere. Unul dintre cele două accente, un peisaj parcă se deschide spre o altă lume şi creează un spaţiu care desprinde realitatea apro­piată”, a punctat artistul plastic Ioan Anghel Negrean.
Iolanda Gherghel vrea să transmită bucuria pe care o trăieşte în momentul în care descoperă aceste colţuri de natură pe care le reflectă în picturile sale. Pentru ea, expoziţia actuală este şi un fel de “titularizare” în breasla artiştilor plastici.
”Ea ne vorbeşte despre sentimentele ei, bucuria de a întâlni aceste colţuri de natură, peisaje naturale sau citadine, structuri arhitecturale sau vegetale, toate puse în planul pânzei, în structuri compoziţionale, utilizând tehnici picturale clasice sau mixte. Eu cred că această bucurie a ei de a se întâlni cu lumea, cu natura, se manifestă în două lucruri, în două zone importante: în primul rând o înseriere de detalieri narative extrem de bogată în care ea ne prezintă lucrurile în esenţa lor formală, structurală, cromatică, dar apoi şi deschiderea largului câmp de interpretare a acelui spaţiu. Virarea lucrărilor în zona abstractă deschide extrem de mult câmpul reflexiv de interpretare a imaginii. Fiecare spectator care trece prin faţa ei va putea să vadă poate altceva”, a conchis conf. univ dr. Adrian Chira.
Atmosfera artistica a fost întregită de dansurile de tango oferite de cei de la “Ora de Tango”. Astfel, cei prezenţi au putut testa câţiva paşi de dans în ritm de tango argentinian.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.