Scoaterea de sub incidenţa legii a unor contribuabili rău platnici, indiferent de cauzele care i-au adus într-o astfel de situaţie, se numeşte amnistie fiscală. Practica amnistierii fiscale este specifică ţărilor cu o administrare fiscală neperformantă şi incapabilă de a preîntâmpina o astfel de situaţie.
Nimănui nu-i face plăcere să plătească birurile către stat!
Un mecanism economic şi fiscal eficient este acela în care realizarea bazei de impozitare se află în corespondenţă cu banii încasaţi. Data de 25 a lunii sau a trimestrului este zi sfântă pe agenda oricărui manager responsabil. Strângând din dinţi, va da Cezarului ce-i al Cezarului! Nu cred că există mulţi oameni care să-şi plătească cu plăcere birurile către stat, dar o fac pentru că legea-i obligă şi nu doresc să intre sub incidenţa ei. Dar sunt şi dintre aceia care nu-şi plătesc impozitele şi taxele. În cazul sumelor reţinute prin stopaj la sursă, pe statele de salarii, neplata contribuţiilor către stat este mai sever sancţionată de fisc, cu toate acestea nu sunt puţini aceia care nu le plătesc. Ajunge omul către finalul carierei, îşi face socotelile pentru pensie şi se trezeşte cu surprize. Civismul fiscal este doar o lozincă! Unii mai cu moţ decât alţii decid să nu plătească: de ce unii pot respecta legea şi alţii nu?! Poate pentru că unii este proşti şi alţii este şmecheri?!
Unde nu există cap, vai de ea performanţă!
Potrivit declaraţiei domnului Orlando de la finanţe, acompaniată de domnul Darius, făcătorul programului de guvernare şi a pinacotecii în criptă, amnistia fiscală se impune din raţiuni ce ţin de securitatea socială, adică de nevoia menţinerii locurilor de muncă în acele companii. Despre lipsa de performanţă din acele companii ale statului nu vorbeşte nimeni. Oare nu se ştie acest lucru?! Spre exemplu, la Tarom s-au dat tunuri de mare calibru şi în continuare se pompează bani publici cu nemiluita, cu toate că multe companii private stau la coadă să intre pe piaţa românească. Aşa ceva, nu! Ne frige naţionalismul mai rău ca soarele de august! Dar cine suportă managementul defectuos din companiile statului?! Noi, cu impozitele şi taxele pe care le plătim către buget!
Legea fiscală: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă?
Legea fiscală are patru principii fundamentale: primul dintre ele se referă la neutralitatea măsurilor fiscale în raport de provenienţa capitalurilor. Ce vrea să spună acest principiu: că legea fiscală este valabilă şi obligatorie pentru toţi contribuabilii, români sau străini, privat sau de stat. Toate companiile statului ar trebui să aibă acelaşi tratament fiscal cu cel aplicat companiilor cu capital privat. Este cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc pentru unanimitate. Cum se întâmplă că întreprinderile statului au înregistrat arierate (datorii către buget mai vechi de un an) a căror valoare sare de 100 miliarde lei şi nimeni nu le-a executat silit?! Ia să încerce IMM-urile să facă aşa ceva! În cel mai scurt timp se vor alinia la poarta lor o liotă de fiscarăşi, le vor bloca conturile, vor iniţia insolvenţa şi apoi falimentul. Domnii citaţi mai sus ne spun că întreprinderile statului se sufocă în datorii către… stat şi nu pot merge mai departe. Mai departe spre ce? Spre alte datorii?
Banii au fugit prin gaura de la covrig !
De impozite şi de moarte nu te scapă nimeni, se ştie. Benjamin Franklin, însă, nu era informat despre cum stau lucrurile în România: unii reuşesc să scape de câmpul gravitaţional al legii fiscale, cu bani cu tot. Cine i-a sifonat? Unde i-au ascuns? Dar pe unde au plecat? Cu siguranţă, doar prin gaura de la covrig!
Dacă meserie nu-i, vai de el ANAF!
Banii n-au miros, dar lasă urme peste tot pe unde călătoresc! Dacă ANAF ar vrea să afle unde sunt banii, ar trebui doar să le ia urma care îi va duce în zona off shore sau la băncile din Luxemburg, Elveţia, Monaco, Lichtenstein etc. În acest domeniu ar trebui specializaţi inspectorii de la fisc, nu pe speriatul precupeţilor de prin oboare şi pieţe! Nivelul actual de pregătire al inspectorilor fiscali nu permite (ori nu se doreşte?!) găsirea banilor sifonaţi de companiile de stat. Într-un alt mod, multinaţionalele îşi transferă profiturile pe unde vor şi când vor, fără teamă că fiscarăşii îi vor găsi. Din păcate, preocupările de bază ale inspectorilor fiscali se leagă de capitalul în autohton, aflat în formare şi mult mai uşor de intimidat şi sufocat. Aceşti întreprinzători nu au posibilitatea financiară de a plăti armate de consultanţi, avocaţi şi specialişti în off shore, asemenea marilor companii. Ei n-au bani pentru astfel de operaţiuni: abia dacă le rămâne câte ceva după ce şi-au plătit dările către stat, spre a rezista până la o nouă scadenţă. De ce ANAF-ul nu verifică ”la sânge” (o expresie care le place mult, ca şi decaparea) companiile de stat şi pe cele multinaţionale? Or fi ştiind că acolo-i un teren minat, că nivelul de pregătire nu-i ajută ori că interesele venite ”de sus” le cer să nu se bage în aşa ceva? Poate toate la un loc! Statul nu-şi poate încasa banii nici de la propriile companii? Vai de el stat şi a lui administrare fiscală!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului “Graiul Maramureşului“, accesaţi sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
