Încasări mai mici la Biroul Vamal de Interior Maramureş

0
245

Mai puţine mărfuri importate prin Biroul Vamal de Interior Maramureş. Potrivit oficialilor instituţiei, în primul semestru al acestui an, încasările Vămii la buget au scăzut considerabil din cauza scăderii valorii şi a numărului mărfurilor importate prin Biroul Vamal de Interior Maramureş. Astfel, totalul încasărilor în primele şase luni a fost de 29,1 milioane lei, cu o nerealizare a planului de 6,57 % faţă de planificarea făcută pentru această perioadă.
În prima jumătate a anului, prin Biroul Vamal de Interior Maramureş au fost importate ţesături, căptuşeli din Turcia, cherestea, buşteni şi placaje din Ucraina, Belarus şi Rusia, utilaje, instalaţii, ţesături, mecanisme şi feronerie necesare mobilei, anvelope noi din China, Indonezia, Taiwan, lingouri de aluminiu din SUA, Oman şi Noua Zeelandă, precum şi profile din aluminiu din SUA şi Elveţia, necesare fabricării componentelor pentru industria aeronautică.
În ce priveşte exporturile, prin Biroul Vamal de Interior Maramureş s-au dus mobilier, parchet, profile şi componente din aluminiu. Exporturile au fost realizate către Turcia, Elveţia, Rusia, Israel, Egipt, Macedonia, Norvegia, Islanda, SUA, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Coreea de Sud şi India.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.