Statul penal

Din 2009, se vorbeşte despre statul paralel (cu interesele cetăţeanului), dar la fel de bine putem vorbi de cel care încalcă libertăţile şi drepturile omului, deoarece procurorii şi judecătorii au un ascendent legal în faţa cetăţeanului. Codurile penal şi de procedură penală au fost modificate recent, se află la Curtea Constituţională şi peste cîteva luni vom afla decizia – trebuie să fie de constituţionalitate!
Să explicăm. Din 2009, de cînd durează actualele coduri, statul şi instituţiile sale au fost favorizate, iar cetăţeanul a fost lipsit de drepturi elementare, cum ar fi cel de a fi considerat nevinovat pînă la sentinţa de condamnare. Şi alte libertăţi sînt obturate de coduri şi trebuie luminate. Dorim să se revină la situaţia de echilibru între cetăţean şi stat, aşa cum se întîmplă în statele civilizate, liberale: dacă un infractor nu este cercetat după procedura legală, probele sînt considerate nule, iar cei care au instrumentat cazul răspund.
La noi, dreptul la apărare este desconsiderat, accesul avocatului apărării la dosar este restricţionat, iar cînd i se permite să-şi construiască apărarea, are la dispoziţie cîteva minute, înainte de-a intra în sala de judecată. Forţa statului este folosită discreţionar, subiectiv, în favoarea acuzatorilor, iar reguli pentru a-i trage la răspundere şi a-i sancţiona nu există. Sistemul autist nu permite să fie contrazis.
În 2009, noile coduri penale au fost impuse pentru ca statul să aibă un sistem eficient de luptă împotriva infracţiunilor, ceea ce însemna şi că magistraţii nu răspund pentru erorile lor. Codurile nu respectă principiul umanismului şi urmăresc distrugerea cetăţeanului pentru orice faptă penală. Nu reintegrarea în societate, ci condamnarea.
Petiţionarea este anulată de justiţia fără controlul erorilor. Dacă nu avem apărare garantată, procesele devin inechitabile. Procurorii primesc mînă liberă la abuzuri, nu respectă dreptul omului de a nu spune nimic pentru a nu se autoacuza şi de a avea avocat. Cu toate că încalcă frecvent procedura, magistraţii nu sînt sancţionaţi cu anularea urmăririi penale. Legea le permitea să forţeze cetăţeanul să declare şi să semneze acte, în lipsa avocatului apărării.
Aceste excese nu vor mai fi posibile, acuzarea nu va mai avea avantaje de acest fel, abuzurile vor fi prevenite, oamenii nu vor mai putea fi condamnaţi fără să aibă şansa de a se apăra, căci este mai puţin grav să laşi liber un om vinovat decît să condamni un nevinovat. Noile coduri corectează multe dintre articolele care permiteau excesele – ceea ce îi irită pe magistraţi, îşi văd munca îngreunată de procedură, de judecata pe baza probelor, nu a rechizitoriului.
Nu-i corect ca oamenii să fie condamnaţi pe bază de declaraţii. Nu vor mai fi admise în dosar probele luate nelegal. Procurorii ordonau percheziţii fără a şti ce caută, doar aşa, poate găsesc ceva compromiţător… Puteau face tot ce doreau, fără să-şi justifice acţiunea. Iar cetăţeanul trebuia să dovedească totul, inclusiv că a suferit un prejudiciu prin percheziţionarea ilegală, cu încălcarea intimităţii şi a vieţii private.
Legea va reveni la mai mult de două căi extraordinare de atac, pentru a avea garanţii multiple că subiectivismul a fost evitat, că regulile vin în sprijinul omului. Este greşită ideea că noile coduri îi ajută pe infractori. Statul şi cetăţeanul trebuie să aibă drepturi egale în justiţie (inclusiv la expertiză). Avocaţii acuzării şi apărării trebuie să stea la acelaşi nivel în instanţă. Benefică în noile coduri este şi introducerea colaborării între magistraţii cu şi fără experienţă profesională.
Securitatea era copil mic pe lîngă milioanele de interceptări şi sutele de protocoale secrete care au dus la condamnări pe baza unor „suspiciuni rezonabile”. De acum, ascultarea cetăţenilor va fi infracţiune, statul nu mai are voie să-i spioneze pe cetăţeni. Dacă nu cumva statul paralel va decide altfel, însă în acest caz justiţia îşi va pierde total credibilitatea!