Deşi egale, stânga şi dreapta sunt mereu în gâlceavă!

0
477

La ultimele alegeri parlamentare din România, partidele de dreapta şi cele de stânga au obţinut un număr aproximativ egal de voturi, dacă am considera că formaţiunile sau partidele etnicilor maghiari sunt de dreapta. Dreapta ar fi trebuit să iasă învingătoare dacă acel guvern de aşa-zişi tehnocraţi n-ar fi greşit un soft! Prin urmare, stânga a obţinut mai multe voturi, însă nu a ieşit cu scandal, întrucât şi sondajele pre-electorale arătau un oarecare echilibru între opţiuni.

Cu toate că PSD a avut nevoie de aliaţi pentru a forma majoritatea, liderul social-democrat (dar şi alţi colegi ai săi) se umflă mereu în pene, afirmând că partidul său a câştigat graţie programului de guvernare al PSD, lansat în campania electorală, pe care nu cred că l-a citit vreun alegător de rând sau a fost lecturat de multă lume de atunci încoace.
Sătul de minciunile sale (nu mai are nevoie şi de altele), românul votează mai degrabă împotrivă decât pentru cineva sau pentru ceva. Astfel, voturile negative date guvernului tehnocrat sau defunctului PDL (grea piatră astăzi pentru PNL) s-au regăsit la PSD sau ALDE. De aceea e bine ca liderii politici să fie realişti, să nu se împăuneze înainte de vreme.
Indiferent cum ai ajuns la putere sau din ce aripă a eşicherului politic eşti, ai obligaţia să lucrezi pentru România, pentru judeţul sau localitatea în care eşti ales. Politică de partid “gargariseşti” doar în campania electorală. Apoi, ca ales al poporului, faci pact cu oricine este pentru bunul mers al comunităţii sau al zonei pe care o reprezinţi. Ca lider de partid la nivel naţional, nu ai voie să dai sfaturi sau să-ţi îndemni colegii din teritoriu (care cunosc mai bine realitatea de acolo) să nu facă “blat” cu PSD, de exemplu, cum i-a căşunat acelui fruntaş ce trage-n corzi istoricul partid. Electoratul nu va mai vota gruparea ta dacă bagi beţe-n roate, iar proiecte de hotărâri importante nu sunt aprobate sau sunt amânate, în consiliile locale sau judeţene, din cauza unor menestreli răguşiţi.
Întrebarea cuiva: Nu mai scăpăm de PSD? Nu, dacă lumea vede că eşti mereu împotriva acestui partid, dacă vede circul şi prestaţia lamentabilă a unor imberbi “opozanţi” din Parlament, atunci PSD va câştiga iar, în ciuda imaginii dezastruoase pe care o are actualul cabinet Dăncilă în mass-media. Chiar mi se face dor de cei doi distinşi vişeuani, foşti miniştri maramureşeni, mult mai buni administratorii decât succesorii lor. Aşa că nu ar mai fi bine să criticăm, că ajungem din lac în puţ!
Lăsând gluma la o parte, această ură a unora pentru PSD (PSDR) încă din anii ’90, când partidele istorice clamau alternanţa la guvernare, nu a dus la nimic bun. Întărâtat de violenţa sau campaniile murdare şi mincinoase cu care unii sau alţii au dorit să acceadă la putere, electoratul majoritar a votat tot cu PSD. Asta în condiţiile în care România postdecembristă avea atunci nevoie de maximum 30 procente politici sociale. România de azi are nevoie de investiţii serioase, de multă muncă, de educaţie, sănătate şi cultură, de 90 la sută politici liberale şi doar de 10 procente politici sociale. Dar cum suntem reticenţi la schimbare, n-ar fi exclus să asistăm într-o noapte la o nouă trecere a unui partid din stânga în dreapta.
Dacă UE o cere, atunci PSD poate face orice. În acest fel, preşedintele României ar avea, în sfârşit, guvernul său, stânga şi dreapta vor rămâne nedespărţite în … duel. Iar prin textele gazetăreşti, scrise în urmă cu un secol, marele ziarist Mihai Eminescu va rămâne de-a pururi în actualitate, întrucât în van trec anii noştri dacă pentru a scăpa de minciună, prostie, hoţie, făţărnicie, incultură, delatori, fanfaroni sau trădători, omenirea are nevoie de milenii!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.