20 iulie – termen de afiliere pentru nou promovate

0
350

Federaţia Română de Fotbal anunţă cluburile care au promovat în Liga 3 că termenul pentru depunerea dosarului de afiliere este pînă la data de 20 iulie, în caz contrar acestora urmînd a li se refuza dreptul de a participa în viitorul sezon al Ligii a III-a.

„Cluburile nou promovate în Liga 3 trebuie să depună dosarul de afiliere la FRF pînă la data limită 20 iulie 2018, în caz contrar li se va refuza dreptul de a participa la campionatul naţional, în anul competiţional în care au promovat din Liga a 4-a în Liga 3”, se arată în comunicatul postat pe siteul frf.ro. De asemenea, acelaşi lucru este valabil şi pentru echipele exclusive de juniori, fotbal feminin sau fotbal în sală. „Cluburile sportive cu activitate exclusivă de juniori au ca termen data de 25 iulie 2018, în timp ce cluburile de fotbal feminin şi fotbal în sală, care sînt admise să participe pentru prima dată la campionatele naţionale organizate de Federaţia Română de Fotbal, trebuie să depună dosarul de afiliere la FRF cel mai târziu pînă la data de 31 iulie 2018”, se mai arată în comunicatul FRF.
Informaţii privind întocmirea dosarului de afiliere, precum şi formularele aferente pot fi accesate pe site-ul FRF, la secţiunea Documente FRF, rubrica Afilieri.
Dosarele de afiliere pot fi depuse de către delegaţi/reprezentanţi ai cluburilor în cauză la sediul Federaţiei Române de Fotbal, Departamentul Li­cenţieri şi Afilieri, avînd în vedere termenele limită menţionate mai sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.