Începând cu 27 iulie 2018, cei care au achiziţionat acţiuni la Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş îşi vor putea încasa plata dividendelor aferente anului 2017. Valoarea unui dividend brut este de 4,99 lei/acţiune.
Plata dividendelor se va face prin intermediul Depozitarului Central şi al agentului de plată selectat – BRD-Groupe Société Générale, începând cu data de 27 iulie 2018, către acţionarii înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de înregistrare 06.07.2018. Dividendul brut este de 4,99 lei pentru o acţiune, iar impozitul pe dividende aferent va fi reţinut la sursă în cotele prevăzute de lege. Cota standard de impozitare a dividendelor este de 5%, potrivit Codului Fiscal. De asemenea, plata dividendelor este prescriptibilă în termen de 3 ani de la data începerii plăţii, ceea ce înseamnă că acţionarii au posibilitatea să încaseze dividendele aferente anului 2017 până pe 26 iulie 2021 inclusiv.
În anul 2017, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a realizat un profit net în creştere cu 82,4%, faţă de anul 2016, cu 56,4% mai mare faţă de anul 2015 şi cu 32,5% mai mare decât rezultatul net al anului 2014.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei.