Arhive Lunare: iulie 2018
Cu Basarabia la New York
După cum ştiţi, am dăruit şi eu Anului Centenar o carte. O carte despre Basarabia. Despre frământările şi speranţele româneşti dincolo şi dincoace de Prut. Este o carte a unui jurnalist, nu a unui istoric. Ideea conturată în mintea mea i-am mărturisit-o prietenului Teodor...
Pagube produse de ploile torenţiale
În luna iulie 2018, ploile torenţiale au produs pagube de 3.863.000 lei, în 16 localităţi din 9 unităţi administrativ-teritoriale: Cicîrlău, Groşi, Coaş, Şomcuta Mare, Deseşti, Ulmeni, Repedea, Dragomireşti şi Vişeu de Sus.
Şuvoaiele de apă au afectat 1 km de drum judeţean, 21,3 km de...
De Ziua Ambulanţei
Sâmbătă, 28 iulie 2018, peste o mie de băimăreni au fost prezenţi în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, de Ziua Naţională a Ambulanţei.
Cu această ocazie, cetăţenii au avut ocazia să exerseze manevre salvatoare de viaţă pe noul manechin #BRAYDEN, o achiziţie care ajută personalul...
Ariana Ardelean, admisă în clasa a XI-a la SNSPA Bucureşti
Ariana Ardelean, elevă a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, a fost admisă deja, pe baza rezultatelor obţinute la etapa naţională a Olimpiadei de Sociologie din acest an, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti. Dacă va accepta oferta...
Prezenţă şincaistă în lotul lărgit pentru Olimpiada de Ştiinţe Juniori
Elevul Radu Herzal, din clasa a IX-a E a Colegiului Naţional “Gheorghe Şincai” din Baia Mare, a avut o evoluţie foarte bună la faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe Juniori, ce s-a desfăşurat la Focşani, în perioada 20-26 iulie, clasându-se al şaselea din cei...
Sute de copii la Tabăra de Ştiinţe a Complexului Astronomic
Complexul Astronomic Baia Mare a găzduit, în intervalul 3-27 iulie, cea de a patra ediţie a Taberei de Ştiinţă. Şcoala micilor inventatori a atras 152 de copii care au participat zi de zi la activităţi.
Mai mult, în noaptea eclipsei invizibile de la Baia Mare,...
Dăunătorii, tot mai greu de combătut
Fermierii se confruntă, pe an ce trece, cu dăunători tot mai mulţi şi mai rezistenţi la insecticide, care distrug culturile, dispar în momentul în care agricultorii aplică tratamente şi reapar după cîteva zile, înmulţindu-se alarmant de repede. Agricultura ecologică nu este uşor de făcut,...
Bustul doctorului Gheorghe Bilaşcu, inaugurat în Petrova
În faţa Şcolii Confesionale din Petrova, recent, a fost inaugurat bustul lui Gheorghe Bilaşcu, ctitorul Stomatologiei româneşti. Este şcoala unde celebrul doctor stomatolog a învăţat în clasele I-IV. Gheorghe Bilaşcu s-a născut într-o familie de ţărani din Petrova, la 27 aprilie 1863. Urmează studiile...
Carte de Sorin Grecu
Poetul şi jurnalistul Sorin Grecu din Cluj-Napoca a lansat spre cititori a şasea carte de reportaje şi a douăsprezecea din creaţia sa, sub titlul „Aţi venit să munciţi… nu să trăiţi” - povestiri din lagărele de muncă şi puşcăriile comuniste.
Este un strigăt al vieţilor...
Cetăţeni de Onoare – Municipalitatea băimăreană preţuieşte foştii deţinuţi politici
În semn de apreciere, duminică, 29 iulie 2018, cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional, primarul Cătălin Cherecheş a conferit titlul de Cetăţean de Onoare doamnei Eva Gligor şi domnilor Virgil Silviu Dragomir, Ioan Filip, Victor Florea, foşti deţinuţi politici. Iniţiativa a venit din partea...
Seniorii băimăreni, născuţi în luna iulie, s-au sărbătorit alături de primarul Cătălin Cherecheş
Seniorii băimăreni care şi-au aniversat ziua de naştere în luna iulie au fost sărbătoriţi sâmbătă, 28 iulie 2018, aşa cum se cuvine, la o petrecere organizată de Asociaţia Caspev. Ingredientele principale au fost muzica bună, bucatele alese şi zâmbetul, toţi sărbătoriţii fiind întâmpinaţi cu...
Sorin Şerban – CS Minaur Baia Mare, convocat la naţională
Federaţia Română de Fotbal a anunţat lotul convocat de noul selecţioner al naţionalei Under 19 a României, Dan Oprescu, pentru cele două meciuri de pregătire împotriva selecţionatei similare a Israelului. Tricolorii s-au reunit la Mogoşoaia, acolo unde se vor antrena pentru jocurile programate pe...
Turneul de la Michalovce, anulat din cauza epidemiei de rujeolă
CS Minaur Baia Mare nu va participa, în perioada 3-5 august, la Memorialul "Tomas Jakubco" de la Michalovce (Slovacia) din cauza unei epidemii de rujeolă. Starea de urgenţă a fost declarată în districtul Michalovce din 10 iulie, însă în ultimul week-end situaţia s-a înrăutăţit,...
Cupa României MTB
În perioada 28-29 iulie, în organizarea CS Maratin Rivulus Dominarum în colaborare cu FRO, în parteneriat cu DJST Maramureş, AJO Maramureş şi CLCG Baia Mare a avut loc "Cupa României la orientare MTB" în paralel cu Campionatul judeţean MTB şi Cupa Rivulus Dominarum, ediţia...
Mănăstirea Rohia este un dar al Marii Unirii
Duminică, 29 iulie 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea "Sfânta Ana" Rohia, stareţ Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Este...
Început de carieră în poliţia maramureşeană
Şeful de promoţie al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca, împreună cu alţi doi colegi au început cariera la IPJ Maramureş.
Entuziasm, emoţii, un nou început. Ieri, 30 iulie, a fost prima zi din cariera de poliţist a agenţilor de poliţie care au...
Un maramureşean este cercetat pentru contrabandă
- 11.500 pachete cu ţigări confiscate -
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 11.500 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 134.500 lei.
• Sâmbătă, 28 iulie, în jurul orei 21, poliţiştii de frontieră din Satu Mare au...
Inundaţiile au făcut prăpăd în mai multe localităţi
- în Borşa, o persoană şi-a pierdut viaţa -
Vremea severă a făcut prăpăd în judeţul Maramureş. În Şomcuta Mare ploaia a fost atât de puternică încât apa a inundat curţile gospodăriilor, grădinile, dar şi drumul DN 1C.
În Borşa, o rupere de nori a dus...
Scandaluri aplanate de jandarmi în Vişeu de Sus
Jandarmii aflaţi în timpul misiunii de asigurare a ordinii publice pe durata desfăşurării festivalului "Zilele Vişeului", în oraşul Vişeu de Sus, au fost solicitaţi să intervină în situaţii de tulburare a ordinii publice.
Duminică, 29 iulie, în jurul orei 21, trei tineri, din Vişeu de...
Patru zile la românii de peste Prut
În anul Centenarului, noi, un grup de băimăreni, am făcut o excursie în Republica Moldova, organizată de Ioan Ciocian, cunoscător al meleagurilor basarabene şi prieten cu mulţi oficiali de acolo. Nefiind istoric, n-am competenţele necesare să vă ofer detalii despre istoria zbuciumată a unui...