Înfiinţată la începutul anului 2016, asociaţia „Zestrea Suciului” – preşedinte Aurel Şanta, vicepreşedinte Mariana Şanta – pune zi de zi în valoare tradiţiile specifice acestei zone a Ţării Lăpuşului, păstrând şi promovând, în mod special în rândul tinerilor, atât obiceiurile locului, cât şi superbele costume populare. Un obicei frumos readus deja la viaţă, după zeci de ani, este Jocul la şură, un eveniment primit cu braţele deschise de toată comunitatea din Suciu de Jos şi din împrejurimi. Mai mult, într-o acţiune recentă a asociaţiei, tinerilor din sat li s-a înfăţişat un alt obicei practicat odinioară – lăutul hainelor. Raluca Chende, secretarul general al asociaţiei, subliniază faptul că tinerii din comunitate se dovedesc a fi curioşi să afle mai multe detalii despre vremurile de demult, dorind să se implice cu inima deschisă în tot ceea ce înseamnă tradiţie. În cele din urmă, scopul asociaţiei este acela de a atrage cât mai mulţi tineri cărora să li le insufle dragostea faţă de valorile autentice specifice Ţării Lăpuşului.
Bucuria şi voia bună a unui joc la şură
Reporter: În ce context a luat fiinţă asociaţia „Zestrea Suciului”?
Raluca CHENDE: Asociaţia „Zestrea Suciului” a fost înfiinţată în februarie 2016. Totul a pornit de la tatăl meu, Aurel Şanta, care, având o colecţie de obiecte şi unelte tradiţionale, s-a gândit că ar fi momentul să ofere tuturor posibilitatea de a le vedea şi de a le cunoaşte. Scopul iniţial era recuperarea unei case vechi ţărăneşti pe care să o transformăm într-o casă muzeu. Din motive obiective, nu am reuşit să materializăm acest lucru şi ne-am gândit să demarăm în cadrul asociaţiei activităţi care să vină în completarea scopului principal pentru care a fost înfiinţată asociaţia.
Numele asociaţiei este şi foarte sugestiv „Zestrea Suciului”, ţelul nostru fiind, aşadar, păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi a costumului popular din zona noastră. Asociaţia mai are ca obiectiv punerea în valoare a tradiţiilor, precum şi conservarea patrimoniului cultural tradiţional material şi imaterial. În felul acesta, sperăm să contribuim la dezvoltarea, conservarea şi, bineînţeles, valorificarea acestor forme de patrimoniu.
R.: Care sunt obiceiurile şi tradiţiile specifice locului pe care doriţi să le revigoraţi sau aţi reuşit deja să le scoateţi din uitare?
R.C.: Un obicei frumos pe care am reuşit să-l aducem puţin la viaţă este Jocul la şură. Din discuţiile cu bătrânii din sat am dedus că ultimul joc la şură a avut loc în urmă cu mai bine de 40 de ani, iar primul gând a fost de a readuce la viaţă acest străvechi obicei. Astfel, în mai 2016, am organizat acest prim eveniment în curtea casei părinteşti din Suciu de Jos. Evenimentul a fost primit cu braţele deschise de către comunitate, cei bătrâni aducându-şi aminte cu drag de cum era odinioară, iar cei mai tineri au simţit din plin bucuria şi voia bună a unui joc la şură şi mândria de a purta portul tradiţional.
„E bine să ne îndreptăm spre viitor, însă fără a uita de trecut”
R.C.: Văzând reuşita acestei prime acţiuni, am continuat să organizăm acest eveniment şi în anii următori, urmând ca, la anul, să fie organizată a patra ediţie a Jocului la şură. Prin acest joc, am reuşit să dăm un mic avânt mai multor sate din Ţara Lăpuşului şi, timp de o zi, să ni se alăture în încercarea de a readuce la viaţă acest obicei. O altă unicitate a Suciului o reprezintă bivolii. Având în vedere că sătenii mai cresc bivoli, ne-am propus promovarea acestei îndeletniciri străvechi. Astfel, anul trecut, în cadrul evenimentului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” organizat în Ţara Lăpuşului, asociaţia noastră a participat cu micro-evenimentul „Pe urmele bivolilor”. De-a lungul unei zile, peste o sută de participanţi au luat contact cu zona noastră, cu bivolii, cu portul popular, cu mâncarea specifică, cu muzica şi cu felul de a fi al sucenilor.
R.: Cum arată satul în care locuiţi? Se mai păstrează ceva din datinile de odinioară?
R.C.: În Suciu de Jos, ca şi în majoritatea satelor, se resimte influenţa modernă, ceea ce nici nu poate fi condamnat pentru că trebuie să şi evoluăm, e bine să ne îndreptăm spre viitor, însă fără a uita de trecut.
Este foarte important că sătenii nu şi-au uitat datinile, că cei tineri încă sunt curioşi să afle cum era cu ani în urmă şi că se implică cu inima deschisă în tot ce înseamnă tradiţie. În timp ce unele datini se păstrează, pe altele le mai reînviem noi prin acţiuni mici, dar de importanţă majoră pentru dăinuirea lor. Consider că, atâta timp cât cineva încă mai răscoleşte în lada cu zestre, nu e totul dat uitării şi e bine, din când în când, să ne reamintim că rădăcinile noastre sunt acolo.
Un muzeu, printre planurile de viitor
R.: Ce alte obiceiuri mai pot fi revitalizate? Costumele tradiţionale se mai poartă în sat?
R.C.: Printre obiceiurile pe care dorim să le readucem la lumină am putea numi: şezătorile, claca la diferite munci agricole, obiceiuri de nuntă, ţesut, tors, cusut, iar la sfârşitul anului obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou. Prin colaborarea cu artistul fotograf Gabriel Motica, un bun prieten şi promotor al zonei noastre, am realizat o serie de fotografii prin care am urmărit să redescoperim frumuseţea cămăşii tradiţionale. Astfel, în cea mai recentă acţiune a noastră, am încercat să aducem la lumină pentru cei tineri un obicei pe care îl practicau bunicii şi străbunicii noştri: lăutul hainelor sau felul cum se spălau hainele odinioară. Costumul din zona noastră, la femei, este alcătuit din: opinci, poale, zadii, cămaşă, brâu, pieptar şi, în cap, năframă, iar la bărbaţi – opinci, ismene, cămaşă, curea, pieptar, căciulă (iarna) şi clop (vara). Costumul popular se mai poartă doar duminica şi în sărbători. Însă se observă un interes tot mai mare pentru a avea un costum popular care să fie purtat cu drag în aceste zile şi, de accea, în ultimul timp, tot mai multe femei care mai ştiu ţese şi coase confecţionează costume populare pentru cei tineri. Din toate cele povestite mai sus, se poate observa că zona noastră mai are lucruri ce pot fi pe bună dreptate considerate adevărate tezaure ce trebuie redescoperite şi lăsate zestre urmaşilor noştri.
R.: Care sunt planurile de viitor în ceea ce priveşte asociaţia?
R.C.: Despre planurile de viitor aş putea spune că sunt cele care au stat la baza înfiinţării asociaţiei. Sper să putem materializa ideea de a avea un muzeu pentru a pune în valoare toate obiectele şi uneltele care, deocamdată, sunt în conservare. Însă, până atunci, ne vom ocupa în continuare de aspectele spirituale şi de identitatea zonei noastre, încercând să aducem alături de noi cât mai mulţi tineri şi să le insuflăm dragostea faţă de valorile autentice specifice meleagurilor noastre. Să vada şi să simtă, alături de noi, tot ce străbunii noştri au avut mai bun, pentru a nu uita de unde venim şi a respecta valorile perene ale neamului.
Foto © Gabriel MOTICA
