Scriam mai ieri despre generalul american cu obârşii româneşti, George Pomutz, care s-a remarcat în războiul civil din America. Fiind şi un om de cultură şi un gentleman manierat, cunoscând mai multe limbi străine, în 16 februarie 1866, este numit în funcţia de consul al SUA la Sankt Petersburg, în Rusia, unde rămâne în funcţie 12 ani. În calitate de consul american, George Pomutz a fost implicat serios în negocierile pentru Peninsula Alaska. La un moment dat, le-a prezidat.
De ce doreau ruşii să vândă Alaska? Rusia trecea prin mari dificultăţi financiare şi era sortită să piardă Alaska, fără vreo compensaţie, în favoarea Angliei, inamicul ei din războiul Crimeei (1853 – 1856). Deşi Alaska nu era un teritoriu atractiv pentru locuit, totuşi, goana după aur a dus la înfiinţarea de colonii britanice. În asemenea condiţii, ţarul Alexandru al II-lea a decis să vândă teritoriul. Prima ofertă vine de la americani. A intervenit războiul civil şi negocierile au fost suspendate. După încheierea ostilităţilor, problema Alaska a intrat din nou pe rol. Dar aici trebuie să dau Cezarului ce este al Cezarului. Ţarul l-a instruit pe ambasadorul său în SUA să reia negocierile cu secretarul de stat american William H. Seward, după ce Pomutz a terminat negocierile în calitate de consul.
S-a semnat un tratat la un preţ de achiziţie de 7,2 milioane dolari. Adică 4,7 cenţi pe hectar. Aşa, Alaska devine a şasea parte a teritoriului SUA de astăzi. Unii americani au criticat tranzacţia. Dar istoricii îi recunosc lui Pomutz calităţile intelectuale şi capacitatea de negociator cu ţarul. Cea mai importantă misiune diplomatică îndeplinită de Pomutz a fost desfăşurarea tratativelor, care au dus la cumpărarea provinciei Alaska. Cu această ocazie, generalul a participat şi la încheierea Tratatului americano-rus.
După terminarea mandatului, Pomutz rămâne în oraşul nopţilor albe. Este încă un mister nelimpezit al unei vieţi învăluite în legendă. Biograful său, clujeanul Aurel Sasu, scrie: „Cât e adevăr şi cât e ficţiune în această saga biografică e greu de spus. E poate legea eroismului, să fii însoţit în memoria urmaşilor de mari iubiri, cumplite renunţări, tenebroase afaceri şi sumbre dispariţii”.
În timp, admiratori şi organizaţii româneşti din SUA au încercat aducerea osemintelor generalului în Cimitirul Naţional Arlington. În 1913, Congresul american chiar a emis un decret prin care a dispus ca rămăşiţele sale pământeşti să fie aduse în America. Dar au venit revoluţia bolşevică şi războiul. Din păcate, mormântul a dispărut din Cimitirul săracilor din Smolensk, odată cu secolul. Se spune că Pomutz a fost îngropat pe un teren căruia revoluţia bolşevică i-a dat altă destinaţie. Aşa că legenda sporeşte.
Meritele generalului nu au fost date uitării. Cetăţenii americani de origine română, în 1944, au finanţat construirea unui cuirasat cu numele lui George Pomutz. Un bust al generalului s-a dezvelit în faţa Catedralei ortodoxe române din Cleveland, Ohio, pe care scrie: Erou american, român. O stradă din Timişoara îi poartă numele. În localitatea natală, Gyula, unde trăiesc numeroşi români, a fost pusă o placă memorială, cu înscris în limba maghiară şi română.
În 1997, Bill Clinton, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, cu ocazia vizitei în România, a evocat personalitatea generalului de origine română, ca pe unul dintre cei care au contribuit la făurirea Americii de astăzi. Meritele lui Pomutz au fost reliefate şi de Emil Constantinescu, în calitate de preşedinte al României în faţa Congresului SUA. Am citit multe alte păreri despre general. Cert este că Pomutz rămâne un general şi un diplomat de origine română, cu merite recunoscute în America şi România. Mai încolo, este legenda.
