Parohia greco-catolică din Tăuţii de Sus, evacuată din biserică

0
289

Comunitatea greco-catolică din parohia Tăuţii de Sus a fost nevoită să predea biserica greco-catolică, monument istoric, parohiei ortodoxe din aceeaşi localitate. Construită în anul 1773, biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a deservit ca biserică parohială pentru credincioşii greco-catolici români din localitate.
“Prin Decizia Civilă nr. 388/A/2015 a Curţii de Apel Cluj din 6 martie 2015, Parohiei Greco-Catolice Tăuţii de Sus i se recunoştea dreptul de proprietate asupra bisericii monument istoric din localitate, şi se dispunea restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii în favoarea Parohiei Greco-Catolice Tăuţii de Sus a dreptului de proprietate asupra lăcaşului de cult, decizia fiind definitivă şi executorie. Această decizie a fost executată, fapt ce a dus la situaţia ca greco-catolicii din Tăuţii de Sus să intre de drept şi de fapt în posesia propriului lăcaş de cult”, informează Biroul eparhial de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş. Însă, o altă decizie, a aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj, a anulat-o de curând pe cea dată în urmă cu trei ani. “Suntem la 100 ani de la Marea Unire a tuturor românilor, la care şi-a adus o contribuţie deosebită şi Biserica Greco-Catolică din Transilvania, prin toţi arhiereii, preoţii şi cărturarii ei, care au deşteptat în mentalul românilor din Ardeal sentimentul naţional român şi dorinţa de unire cu fraţii lor de peste munţi. Pentru toată această jertfă, Biserica Greco-Catolică nu ar merita să fie tratată cu atâta indiferenţă şi soluţii nedrepte. Abuzul regimului comunist din 1948 nu a fost nici astăzi reparat în totalitate”, se mai arată în comunicatul episcopiei. Comunitatea greco-catolică din Tăuţii de Sus se va ruga în continuare în spaţii improvizate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.