“Dl. Ioan Hada e, fără îndoială, un devotat al poeziei. Şi asta de multă vreme. Un devotat care-şi cultivă pasiunea pe un mare fond de candoare. Inclusiv, dar şi exclusiv, literară. Dar de un cult e vorba; cu fervorile şi jertfele lui. Poate nu de un cult al poeziei în general şi în toate formele ei, ci doar a poeziei înţeleasă ca traducere în eufemism; ca prelucrare delicată a lumii, ca translaţie a sensibilităţii în flori de cuvinte. De aceea îi şi ies mai bine poemele scurte, abia pâlpâite, cele în care o simplă analogie se desface într-o metaforă suavă. Poemele, adică cele în care dl. Hada poate aduce lumea la conceptul său de frumuseţe: un desen suav, făcut din extremă gingăşie”.
(Al.Cistelecan)
MÂNGÂIERE
trupul tău
născut de flori
și lumina-l mângâie
fascinată
ca pe-o divinitate
LUMINA RUPTĂ
trupul tău
născut
de flori
lumină ruptă
ca din miracol
divin
NOPȚILE
feerii devin
nopțile-n
care
dorința mea
e val
iar trupul tău
îi este
ca un mal din rai
NEȘTIUTOARE
vară
dogoare
pe troiță
Iisus
răstignit
furnicile
urcă
și coboară
purtând
neștiutoare
picături
de sânge
din patimile
Lui.
