Cum v-am promis, în timpul verii americane, îmi voi roti privirea şi peste întâmplări care se petrec în apropiere. La CNN, preşedintele Trump este insistent comentat, deşi postul nu emite în favoarea lui. Se spune că nu îl înjură, dar îi arată, cu argumente, că sunt şi alte căi pe care ar putea merge America. Cele alese de Administraţia lui sunt serios analizate. Cum este şi celebra Doctrină Monroe, care i-a dat impuls preşedintelui în alegeri. Ba chiar l-a aşezat la Casa Albă.
Liderii americani au reînviat doctrine care au consacrat puterea naţională, pe baza cărora s-au acumulat bogăţii uriaşe, s-au ţesut relaţii care le-au permis să domine lumea. Se caută, deci, doctrine care garantează puterea. Cristian Unteanu le-a numit doctrine mesianice. Într-o lume în care se caută lideri fermi, sub umbrela democraţiei. Pentru a acapara puterea, uneori se recurge chiar la modele naţionale.
În SUA a reînviat Doctrina Monroe, care a fost trezită ori de câte ori a fost nevoie de ea. Aşa, preşedintele Trump şi-a luat deviza: America americanilor. Să ne reamintim principiile Doctrinei Monroe, cea care poartă numele celui care a formulat-o pe 2 decembrie 1822. James Monroe, al cincilea preşedinte al SUA, s-a folosit de ea. Politologii susţin că spusele de atunci, în alocuţiunea din faţa Congresului, au fost esenţiale pentru întreaga devenire ulterioară a Americii. Găsim similitudini izbitoare cu realitatea de acum.
Iată doctrina în trei puncte, cum a fost ea enunţată. 1. SUA au recunoscut, cu un an înainte, independenţa noilor republici latino-americane şi, în consecinţă, America de Nord şi America de Sud nu mai sunt deschise colonizării europene. 2. Din acel moment, SUA consideră orice intervenţie europeană în afacerile interne ale continentului american drept o ameninţare la adresa securităţii şi a păcii. 3. SUA nu vor interveni niciodată în problemele europene.
De atunci, însă, s-a schimbat câte ceva. Preşedintele Thomas Jefferson a numit-o doctrina nonangajării: „Am considerat întotdeauna drept fundamental pentru SUA să nu ia niciodată parte la certurile europene. Interesele lor politice sunt în întregime diferite de ale noastre. Geloziile lor mutuale, echilibrul lor de putere, alianţele lor complicate, principiile şi formele lor de guvernare, toate ne sunt străine. Este vorba despre naţiuni condamnate la un război etern. Toate energiile lor sunt destinate distrugerii rezultatelor muncii, a proprietăţii şi vieţii popoarelor lor”.
Ştim că o perioadă, SUA s-au ţinut de cuvânt. Apoi au ieşit din izolare, intervenind decisiv în Europa. Cu virtuţi salvatoare pentru bătrânul continent. Preşedintele Trump propune o reîntoarcere la Doctrina Monroe. Doreşte restabilirea unor structuri sănătoase pentru America. Cu riscul de a provoca daune însemnate în relaţiile cu Europa. Nu prevede consecinţe îndoielnice pentru America, ci numai izbândă. Asta face parte din demersul mesianic. Dar, oare, poate America să facă întoarceri în timp, adoptând doctrina izolării. Donald Trump prefigurează premisele schimbării de doctrină politică, de la globalism, la politica naţional protecţionistă. Cu ce consecinţe, nu se ştie!
Sub Administraţia Obama s-a spus că Doctrina Monroe este moartă. Acum, în varianta Trump, se prefigurează semne de prudenţă faţă de Europa. România are un statut special în raport cu America. De aici, de unde scriu acest text, după câte îmi dau seama, nu am fi lăsaţi să rătăcim. Cu toată Doctrina Monroe. Deşi, mai zilele trecute, politologul George Friedman ne-a sugerat să avem şi să fim stăpâni pe armele noastre.
În oglindă, în Răsărit se reactivează Doctrina Dughin. Tot într-o viziune mesianică. Care vizează proiectul Uniunii Euro-Asiatice. În această viziune, micile state independente din Europa Centrală şi de Est nu au nici un sens să mai existe. Fiindcă stau în calea imperiului euro-asiatic.
Oare doctrinele astea fac parte din aburul diplomaţiei, sau sunt semnale de care să ţinem seama?
