Comunicat de presă – de la USR Maramureş

0
237

Ieri, a fost o zi neagră pentru România. Din nou. Va trebui mult efort, timp şi energie să reparăm tot ce distrug PSD-ALDE, împreună cu UDMR.
Să le luăm pe rând. S-a votat înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, o entitate care nu respectă nici o logică economică şi e doar o formă prin care PSD va căpuşa companiile de stat, ascunzând în acelaşi timp datoria publică şi deficitul bugetar, iar cei care vor plăti acest jaf vom fi tot noi şi – cel mai grav – copiii noştri. Această clică conduce ţara cum ar conduce nişte bandiţi o fabrică: o devalizezi şi apoi fugi în Brazilia. USR a venit şi cu soluţia, care e simplă: la companiile de stat procesul de numire a unor manageri profesionişti trebuie să fie transparent, iar statul trebuie să stabilească criterii de performanţă şi limite pentru fiecare mandat.
A doua, făcută pe ascuns, mişeleşte, a fost retragerea de către Guvern a includerii Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Atât acţiunea în sine, cât şi modul în care au făcut-o (din nou!) sunt inacceptabile. Senatorul USR Vlad Alexandrescu l-a chemat la explicaţii în Parlament pe ministrul Culturii.
A treia, extrem de gravă, a fost adoptarea legii prin care aleşii locali vor beneficia de pensii speciale. De precizat sunt două aspecte: unul foarte dezamăgitor, toate partidele, inclusiv PNL, au votat pentru. Singurul vot împotrivă a fost de la USR. Şi al doilea, legea se va aplica retroactiv, din 1992 încoace, deci toţi primarii vor primi pensie specială. E limpede că a fost dată cu dedicaţie, în perspectiva marelui miting PSD ce urmează peste două zile.
Şi în final, mizeria prin care PSD-ALDE şi-au luat clădirea Parlamentului doar pentru ei. Clădirea Parlamentului, instituţia supremă a democraţiei, a fost luată cu japca de PSD-ALDE, pentru a parca autocarele ce aduc oameni obligat/forţat la miting.
Un miting absurd, în condiţiile în care au toată puterea, Guvernul, majoritatea parlamentară, deci pot trece ca prin brânză orice lege, oricât de aberantă ar fi. Dar, vorba lui Niculae Bădălău, care a scăpat ieri adevărul pe gură: “Mai sunt câteva instituţii INDEPENDENTE! “Da, justiţia încă mai e independentă, ceea ce PSD-ALDE nu pot accepta. Vor s-o subordoneze. Aceasta e, de fapt, miza mitingului de mâine. Să vadă dacă au susţinere pentru a da atacul final.
Dan IVAN – preşedinte USR Maramureş
(P)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.