Iniţiativă legislativă pentru a înlătura inechităţile în calculul pensiilor foştilor mineri

0
169
Vlad Duruş şi Dan Ivan - USR Maramureş
Vlad Duruş şi Dan Ivan - USR Maramureş

Deputatul USR Maramureş, Vlad Duruş, a depus zilele trecute o iniţiativă legislativă ce va fi dezbătută în Parlament. Aceasta priveşte problema legată de calculul pensiilor foştilor mineri, care se face diferit pentru cei pensionaţi până în 2011, faţă de cei ieşiţi la vatră după această dată, deşi stagiul lor de cotizare este identic.
Dacă iniţiativa va trece de votul parlamentarilor şi va deveni lege, atunci vor fi rezolvate problemele pensionarilor mineri din întreaga ţară: „Am depus o iniţiativă legislativă joia trecută, pe care am promis-o de mult timp, care să vină în sprijinul pensionarilor maramureşeni, care au lucrat în industria minieră, în special, şi să repare efectul unei hotărâri de Guvern din 2017, prin care s-a modificat modul de calcul al pensiilor, astfel încât s-au creat nişte discrepanţe, în sensul că exact pentru aceeaşi muncă depusă, dacă te-ai pensionat înainte de 2011 şi s-a calculat pensia într-un fel, dar dacă te-ai pensionat după acel an, pensia s-a calculat în alt fel, la acelaşi stadiu de cotizare. Astfel, s-au creat inechităţi, sau putem spune chiar discriminări între anumite categorii de pensionari. Această problemă afectează negativ circa 7.000 de pensionari doar din Maramureş, iar la nivel naţional sunt aproximativ 63.000 de pensionari. Propunerea legislativă a fost înaintată spre dezbatere Parlamentului României”, a spus deputatul Vlad Duruş. Cu toate că nu există un termen exact în care iniţiativa va ajunge în plen pentru votul final, parlamentarul iniţiator speră ca ea să ajungă pe masa deputaţilor cât de repede şi să şi fie votată. Doi parlamentari ai PSD Maramureş au semnat iniţiativa: Călin Matei şi Iustin Talpoş, iar de la PMP, deputatul Adrian Todoran.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.