Fuego în Baia Mare, cu sala plină

1
670

Spectacolul muzical „Tu eşti primăvara mea!”, avându-l cap de afiş pe Fuego (Paul Surugiu), alături de Stela Enache, Marina Florea şi pianistul Vicenţiu Perniu, a fost văzut de spectatori din 40 de oraşe, din 13 aprilie şi până la 31 mai 2018, când turneul s-a încheiat în Baia Mare. Cei patru artişti, legaţi prin cultul pentru creaţiile muzicale din anii ’70-’80, folosind mijloacele moderne de spectacol, au dezvăluit în cele două ore, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, o întreagă istorie a portativelor, a versurilor, a rimei şi ritmului, armonizate cu bun-simţ artistic. A fost un omagiu adus marilor compozitori şi marilor interpreţi ce-au „ars” pe scena românească, suplinind prin dăruirea lor lipsurile societăţii de atunci.

Publicul băimărean, invadat în ultimii ani de curente muzicale moderne, obişnuit cu spectacole în aer liber, la scenă deschisă, gratuite, totuşi nu a uitat farmecul sălii cu acustică domoală, plăcută, fără megadecibeli, fără mesaje brutale şi uneori chiar vulgare. Mesajul curat al melosului optzecist este acceptat de tânăra generaţie sub numele RETRO MUSIC. Adolescenţi şi tineri, alături de adulţi şi vârstnici, au cântat şlagăre pe care le credeam aproape uitate. A fost un remember convingător al marilor valori muzicale, la care au asistat circa 500 de spectatori băimăreni, în sala de spectacole (ar avea nevoie de renovare) cu acustică specială, după ce au cumpărat biletul la un preţ civilizat.
Un moment special din spectacol a fost apariţia pe scenă a poetului maramureşean Ioan Voicu (din Finteuşu Mic, vicepreşedinte al Cenaclului literar din Satulung), cel care şi-a lansat cu această ocazie noul său volum de balade, cu titlul „Rău mă dor ochii mă dor”. Lansarea cărţii n-a fost întâmplătoare, căci Fuego are în repertoriul său şi piesa „Rău mă dor ochii mă dor”, devenită şlagăr naţional, fiind cântată peste tot… Poetul Ioan Voicu, alături de editorul volumului, Vasile Tivadar, au urcat pe scenă, pe melodia folkistului Valentin Moldovan, cunoscuta „Baladă fulgerată-n vânt”, al cărui refren este „Rău mă dor ochii mă dor…” A fost un moment înălţător, în care valoarea poetului Ioan Voicu a fost recunoscută public.
Subliniem ţinuta artistică a spectacolului, decorurile şi costumaţiile ce au complinit efectele de scenă. Pirotehnica a fost înlocuită de artă, iar decibelii au fost struniţi, pe măsura capacităţii auditive a ascultătorilor. Fuego a promis că va reveni în Baia Mare cu un concert de colinde, în luna decembrie.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.