Ziua Copilului la mall

0
198

Centrul comercial VIVO! Baia Mare găzduieşte în acest final de săptămână o serie de activităţi dedicate celor mici cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Mai întâi, între 1 şi 3 iunie, între orele 13 şi 17, Mickey şi Minnie vor invada mall-ul VIVO! cu surprize şi baloane pentru cei mici. Astăzi, 1 iunie, de la ora 14, va avea loc concursul Mini Miss şi Mini Mister. Deja s-au înscris peste 20 de participanţi, iar organizatorii se aşteaptă la o prezenţă şi mai numeroasă. “Vor fi propuse trei probe: prezentarea concurenţilor, întrebări «încuietoare» pentru răspunsuri amuzante şi proba de originalitate (de talent). La finalul jurizării, vor fi desemnaţi o mică prinţesă şi un mic prinţ pentru fiecare din cele trei categorii de vârste (3-6 ani, 7-9 ani, 10-12 ani). Câştigătorii vor primi coroniţe, trofee, dulciuri, vouchere. Premiul I va fi un sejur în Grecia pentru două persoane”, a anunţat Lorand Coza, organizator. Evenimentele dedicate Zilei Internaţionale a Copilului vor continua mâine, 2 iunie, de la ora 14, cu Gala Frumuseţii pentru Copii, la care pot participa copii cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.