Guvernul a cedat în faţa sindicatelor şi a modificat Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mărind unele salarii peste grila legală şi introducînd în acest mod discriminări şi mai mari în sectorul de stat. Ministra Lia Olguţa Vasilescu nu şi-a dat demisia, cum ar fi fost normal dacă era responsabilă de faptele sale, ci a înghiţit găluşca fierbinte, fără să comunice contribuabililor ce cheltuială suplimentară aduc noile modificări la fondul centralizat şi de unde va lua aceşti bani. Iată cum au apărut diferenţele salariale uriaşe, de 1:35, între veniturile bugetare minime şi maxime (probabil nicăieri în lume nu mai există aşa ceva). Să judecăm politica salarială risipitoare nu are nimic de-a face cu munca şi nici cu dreptatea socială!
Lia Olguţa Vasilescu falsifică argumentele pe placul sindicatelor din sănătate şi învăţămînt, pentru a asigura pacea socială cu orice preţ. Dar scopul salariilor este altul, să plătească efortul eficient şi productiv. Iată că ministra muncii face a doua sa greşeală mare, acompaniată de această dată de Guvernul PSD+ALDE. Dacă şi Parlamentul va accepta ordonanţa de urgenţă, gaura bugetară se va adînci, iar sindicatele din celelalte domenii vor acuza discrepanţele salariale şi vor pretinde salarii la fel, iar în cele din urmă, bugetul va ceda sub presiunea bulversărilor administrative.
Puterea ar trebui să conştientizeze că drepturile salarile se acordă strict în funcţie de munca prestată de salariat, nu pe alte motive, nu după voinţa unor politicieni interesaţi să obţină o imagine pozitivă a partidului lor. Salariile n-ar trebui să fie rezultatul amabilităţii politice, ci plata cuvenită pentru munca executată de un salariat, în anumite condiţii, astfel ca nivelul de trai decent să fie asigurat pentru toţi muncitorii, nu doar pentru cei din vîrful piramidei veniturilor. Ca efect, va urma scăderea calităţii muncii depuse de angajaţii nemulţumiţi, cu afectarea performanţei în instituţiile de stat, şi aşa foarte slabă. De exemplu, în învăţămînt, peste 50% dintre elevi obţin note sub 5 la examenele de evaluare, fără ca această contraperformanţă să afecteze în vreun fel salarizarea personalului didactic.
Bătălia pentru salarii a fost pierdută de executiv şi legislativ, toate veniturile au fost mărite, unele cu 10%, altele cu 100%, pînă la 300%, instaurînd practici contrare normelor de dreptate. De ce unele categorii de personal să primească 35.000 de lei pe lună, iar salariaţii de la bază să ia în mînă 1.000 de lei? În ce ţară din lume există diferenţe 1:35 între salariile de la stat? Efectul acestor măriri peste orice limită, fără a pretinde de la salariat treabă de calitate şi într-o anumită cantitate, va fi negativ şi ne aşteptăm ca societatea să respingă abuzul puterii ce măreşte salariile bugetare cu exagerare şi fără justificare raţională.
Salariul reprezintă suma motivantă de bani pe care îi primeşte un salariat în schimbul muncii depuse pe baza unui contract individual semnat de angajator şi angajat, în baza cererii şi ofertei. Stabilirea salariului se face prin găsirea unui echilibru între nevoia de minimizare a costurilor şi motivarea salariaţilor să presteze o muncă normată, după fişa postului, timp de 8 ore pe zi, cu respectarea principiilor de nediscriminare şi egalitate la tratament. Salariile nu se stabilesc după competenţa profesională, după volumul şi complexitatea muncii, ci după existenţa … diplomei de studii. În rest, Dumnezeu cu mila!
Majoritatea politică aprobă creşterile salariale cu exagerată dărnicie, fără să ia în seamă efectele destabilizatoare. Gonflarea salariilor de stat duce la creşterea inflaţiei spre 5%, însă oamenii de rînd o simt de 25%!
