O bancă din România a organizat un eveniment special, în cadrul căruia i-a înmânat un card de credit robotului umanoid Sophia. Politicos, pe măsura „educaţiei” primite, a grăit: „De-abia aştept să încep cumpărăturile pentru prima mea vacanţă”. Ce mult înseamnă o educaţie bună!
Roboţei politici, suiţi în fotoliile elitelor
Scena politică este plină de ”umanoizi” robotizaţi care nici măcar nu se sinchisesc să mulţumească Cerului, Partidului sau Poporului că s-au ajuns. Poate o vor face în anul 20-20, atunci când ne vor cere votul! Roboţeii politici au ajuns la fotoliile în care, în mod firesc şi natural, se aşază doar elitele. (Într-o abordare mai largă, elitele sunt un sinonim pentru acele persoane care posedă competenţe deosebite, spirit de creativitate şi responsabilitate în activităţile pe care le desfăşoară.) Se ridică întrebarea: de unde au venit atâţia pseudoconducători? Din pepiniera partidelor politice, deosebit de prolifică! Aici le sunt implantate informaţiile la nivel minimal despre cum se accede la putere şi cam cu atât rămân. Pentru competenţe, abilităţi, creativitate şi responsabilităţi nu mai rămâne nici timp, nici spaţiu. Totul pe repede înainte!
Revoluţia fiscală
Anul trecut a fost demarată – în mare trombă şi cu multă pompă – revoluţia fiscală, menită a schimba radical raporturile fiscale dintre stat şi salariaţi (pensionari). Întru împrospătarea memoriei colective, să ne reamintim câteva dintre direcţiile de acţiune: impozitul pe venitul salarial scade de la 16% la 10%; contribuţiile se reduc de la 39,25 % la 37,25%, suportate fiind în marea lor parte de către angajat; impozitul pe venitul din dobânzi este diminuat cu 6%; se dă legea salarizării unice pentru salariaţii din sectorul bugetar (cu toate neajunsurile ei !); se majorează plafonul de impozitare a cifrei de afaceri la companii până la 1 milion de euro etc. Sunt ele sustenabile?! Cum se vor acoperi golurile produse în vistieria statului?! În mod logic, prin măsuri ce ţin de lărgirea bazei de impozitare, o mai bună colectare fiscală, reducerea evaziunii fiscale, eficienţa utilizării banului public etc. Dar…
De unde se acoperă deficitele?
Datele oficiale aferente primelor trei luni din 2018 arată că: veniturile bugetare au crescut cu 11% faţă de trimestrul I din 2017, dar au crescut şi cheltuielile cu 22 %, rezultând un deficit bugetar de 4,46 miliarde lei. De unde se acoperă deficitele? Din piaţa financiară, prin împrumuturi. Ce aduc împrumuturile? Dobânzi şi creşteri ale fiscalităţii. Nici cu reducerea evaziunii fiscale nu stăm prea bine. Marile companii s-au ”antrenat” şi profesionalizat în mascarea profiturilor încă din 2016, iar cei de la fisc, care trebuie să le verifice, sunt preocupaţi mai mult de ”buticarii” din pieţe şi de micile firme care se încăpăţânează să subziste în aste vremuri tulburi, ca să nu ceară ajutor de şomaj de la stat. Multinaţionalele şi marile întreprinderi, acelea care sunt plătitoare de impozit pe profit, operează în România după cum le dictează interesele, iar reprezentanţii fiscului, în mod voluntar sau din lipsă de competenţă, acceptă această stare de fapt. Să nu le fi fost actualizat cipul?!
Despre intenţie, putinţă şi puţin Dante
Programatorul şef a dispus înfăptuirea revoluţiei fiscale şi aplicarea legii salarizării unice. Efectele nu s-au lăsat aşteptate: au bulversat şi economia, şi socialul. Revoluţia este în curs: se continuă cârpelile pe ambele planuri. Da, revoluţia fiscală este una radicală: a radicalizat societatea şi a sporit neîncrederea în elitele robotizate. Probabil că iniţiatorii acestui demers au avut cele mai bune intenţii. Între intenţie şi putinţă, însă, uneori se poate căsca o mare prăpastie. De aceea Dante a zis că ”locaşul celor răi, iadul, e pardosit cu bune intenţii”.
Economia creşte acum, bucuria se amână 3 ani…
Ca la noi, la nimeni: pe fondul creşterii economice, oamenii se plâng de sărăcie, iar antreprenorii autohtoni caută soluţii miraculoase pentru menţinerea afacerilor pe linia de plutire. Cine mai crede în promisiunile pseudo-elitelor, care ne vestesc lapte şi miere, munţi de mămăligă, toate îmbrăcate într-o bunăstare generalizată, dar toate peste trei ani? Avem viaţa aceasta la îndemână şi pe aceasta am dori să o trăim cum se cuvine. Când ne aflăm pe creştere economică, de ce să ne bucurăm de ea după trei ani?
Imunitatea economiei şi limitele roboţilor
Economia funcţionează după reguli clare, verificate în timp, la nivelul legităţilor pieţii. Ea îşi are propriul sistem imunitar care o apără de intervenţionismul statului, dar numai în condiţii obiective. Atunci când forţele exogene devin virulente şi agresive, imunitatea economiei slăbeşte şi devine anemică. De aici până la clătinarea ei nu-i decât un pas. Anticiparea vibraţiilor negative din economie se face pe seama strategiilor fezabile, rodul unei gândiri umane sănătoase. Roboţii, însă, nu au fost programaţi pentru o astfel de relaţie logică.
Menţinerea macro-echilibrelor interne, pe o piaţă mondială aflată într-o perpetuă schimbare, solicită mult mai multă competenţă, creativitate şi responsabilitate faţă de ceea ce conţine softul implantat unui umanoid numit… Sophia.
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
