Arhive Zilnice: 11 mai 2018

Pînă în 31 mai, companiile implicate în dezvoltarea de proiecte cu accesare de fonduri europene (IMM, microîntreprinderi, PFA, întreprinderi individuale), precum şi beneficiarii publici pot accesa facilităţi de credit de la CEC Bank, fără perceperea comisionului de analiză. Solicitanţii se pot adresa specialiştilor băncii, unde...

Întânirea Cenaclului Literar al Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei (desfăşurată în cerc restrâns) a fost una care se va uita cu greu. Au citit: Pablo Romaniuc, Nelu Borodi şi Mihai Petreţchi-(debut). Poeţi din generaţii diferite, segmente social-culturale diferite, experienţă specifică vârstei au avut un numitor...

Începînd de miercuri, 9 mai 2018, la Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiş” din Tg. Lăpuş se efectuează înscrieri pentru cursuri de dansuri populare, ce se vor desfăşura în cadrul acestei instituţii de cultură în perioada care urmează, în fiecare zi de vineri a...

Alexia Hecico s-a clasat pe locul 3 la individual şi pe locul secund cu echipa României la Campionatul Balcanic de Cros Montan ce s-a desfăşurat, weekendul trecut, la Vrnjacka Banja (Serbia). Băimăreanca, legitimată la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare şi antrenată de mama...

Marţi, 8 mai 2018, în Tg. Lăpuş, au putut fi cumpărate primele cireşe de mai din acest an. E drept că erau micuţe, dar foarte gustoase şi se vindeau cu 1 leu legătura, (cîte 15-16 bucăţi). Pomicultoarea care le-a expus spre vînzare a adus...

• Activităţi desfăşurate de elevii Şcolii Gimnaziale Satulung - Structura Pribileşti Pe parcursul săptămânii 7 – 11 mai 2018, elevii Şcolii Gimnaziale Satulung - Structura Pribileşti (director Tălpăşan Anca Diana), coordonaţi de cadrele didactice: Borşe Adela-Maria, Bălan Simona şi Sălăjan Ileana, au desfăşurat la Biblioteca...

Un alt film românesc va fi prezentat publicului astăzi, 11 mai, de la ora 20, la Teatrul de Vară din Baia Mare, în cadrul Caravanei filmului românesc–Cartea şi filmul. Spectatorii vor putea urmări producţia “Capcana Mercenarilor”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, scenariul: Sergiu Nicolaescu...

Ajuns la a patra ediţie, Festivalul dacilor liberi va avea loc şi în acest an în cadrul Zilelor Maramureşului - Haida, hai în Maramureş. Evenimentul care se desfăşoară în perioada 11-13 mai îşi propune să aducă în atenţia publicului, atmosfera inedită, aspecte din viaţa...