Luni, 7 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat conferinţa de primăvară a preoţilor din protopopiatele Baia Mare, Chioar şi Lăpuş, care s-a desfăşurat în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, dedicată „Anului omagial de credinţă şi de neam” şi „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918” în Patriarhia Română.
Sfânta Liturghie şi Te-Deum
După tradiţia mai multor ani, conferinţa de primăvară a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la care Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a asistat. Au oficiat Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Nicolae Petruş, protopopul de Chioar, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul de Lăpuş, Pr. Ioan Zorel Buia, secretar protopopesc la Protoieria Baia Mare, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar protopopesc la Protoieria Lăpuş, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc la Protoieria Chioar, diaconi.
După otpust, a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în acest an şi pentru buna desfăşurare a lucrărilor conferinţei.
Conferinţa
Intitulată „Contribuţia reprezentanţilor Bisericii la Marea Unire din 1 Decembrie 1918”, conferinţa susţinută de Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, s-a bucurat de mare interes în rândul preoţilor prezenţi, tema fiind una de mare cuprindere şi de actualitate în acest An Centenar al Marii Uniri. Pentru a fi mai captivantă, părintele protopop a făcut o incursiune în istoria neamului românesc de când a luat fiinţă şi până în zilele noastre, amintind contribuţiile de mare valoare ale unor nume importante din istoria neamului, făuritori ei înşişi de istorie:
«Încă din 1536, spune părintele protopop Vasile Aurel Pop, Nicolae Olahus, afirma, în lucrarea „Hungaria”, ideea unităţii de neam, de origine şi de limbă a tuturor românilor: ”Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi muntenii. Amintim apoi de cronicarul Grigore Ureche, care face începutul istoriografiei în limba română. Mircea cel Bătrân (1386- 1418) este primul voievod al Ţării Româneşti care va începe măreaţa epopee a rezistenţei românilor pentru menţinerea neatârnării, iar Iancu de Hunedoara va continua politica şi strategia diplomatică a lui Mircea cel Bătrân, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), iar Vlad Ţepeş (1456-1472), contemporan cu aceştia, rămâne în istorie prin hotărârea fermă de a apăra independenţa Ţării Româneşti. Mihai Viteazul (1593-1601) reprezintă simbolul dorinţei de independenţă şi unitate a românilor. La 27 Mai 1600, se intitula la Iaşi: ”… domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”.»
În fruntea idealurilor de unitate naţională s-au aflat întotdeauna preoţii şi prelaţii lor:
«Slujitorii Bisericii strămoşeşti au fost mereu alături de credincioşi, de păstoriţii lor. Ei au fost prezenţi în luptele duse de poporul nostru pentru independenţa naţională, a precizat părintele protopop al Sighetului. Clerul “a fost prezent şi în marile evenimente ale anilor 1821, 1848, 1859, 1877, 1907 şi 1916-1918” (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române; Editura IBMBOR, 1997, pag. 346). În vremea frământărilor şi luptelor pentru Unirea cea din anul 1859, clerul ortodox român s-a alăturat partidului unionist. Amintim pe cei mai de seamă susţinători: mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Neofit Scriban, profesor la seminarul de la Socola, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, în Moldova, mitropolitul Nifon şi episcopii sufragani Calinic al Râmnicului, Filotei al Buzăului, Climent al Argeşului şi alţi clerici în Ţara Românească. În războiul pentru independenţă din 1877 trupele române au fost însoţite pe câmpurile de luptă de peste 10 preoţi militari (idem, pag. 356 ) şi ajutate de numeroşi călugări şi călugăriţe. Un sprijin important au oferit ierarhii Bisericii noastre. Dobândirea independenţei a favorizat şi recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre în anul 1885.»
Cuvântul Părintelui Episcop
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a adus mai multe completări pe marginea textului conferinţei, adevăruri desprinse din istoria locală a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, mai ales cele referitoare la ultimele două secole.
„Biserica a fost implicată în permanenţă în viaţa comunităţilor prin preotul paroh, în viaţa zonelor prin episcopii, prin episcop, prin mănăstiri şi-n viaţa naţiunii prin Biserica întreagă, prin Sfântul Sinod, prin teologi, prin toţi cei ce şi-au adus o contribuţie deosebită în istoria Bisericii, mergând pas la pas cu poporul drept credincios, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Inima Bisericii şi a slujitorilor a bătut la unison cu inima ţării. Nimeni nu poate nega, nimeni nu poate tăgădui rolul Bisericii şi al slujitorilor ei, al reprezentanţilor Bisericii, în menţinerea idealului unităţii de neam şi credinţă. Nimeni nu poate nega că Biserica a contribuit prin tot ce a făcut, prin cuvântul vorbit, prin cuvântul scris, prin zidiri şi ctitorii ale unor bărbaţi adevăraţi, ctitori de locaşuri sfinte, care au împodobit împreună cu credincioşii pământul ţării noastre, cu atâtea opere şi capodopere la clădirea culturii poporului român. Noi, cum ne-am născut ortodocşi, conştiinţa românească şi naţională tocmai Biserica a promovat-o prin slujirea vrednică şi jertfelnică a slujitorilor ei. La fel şi unitatea de neam şi de ţară de-a lungul secolelor.”
În cadrul conferinţei au mai vorbit Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, din Tg. Lăpuş, Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, preoţi parohi din cele trei protopopiate.
