Bucuria dansului, celebrată printr-un spectacol de înaltă ţinută artistică

0
247

• Oaspeţii speciali, Corala Armonia au ridicat audienţa în picioare •

Dansul a fost sărbătorit joi, 26 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare printr-un spectacol pus la cale de Ansamblul Naţional Folcloric Transilvania. Prima parte a evenimentului a inclus un dialog al generaţiilor. De la cei mai mici dansatori, de doar 4 ani până la cei profesionişti, toţi au tropotit şi s-au învârtit cu mare foc pe scena sălii de spectacole, demonstrând că în Maramureş, tradiţiile nu se vor pierde, ci vor fi duse mai departe. Alături de ei, au urcat şi tineri artişti. Cea de-a doua parte a manifestării culturale a fost una încărcată de trăire patriotică, de drag de folclor şi de virtuozitate artistică adusă de Corala Armonia din Constanţa.

Sărbătoarea dansului

Ansamblul Folcloric Naţional a Transilvaniei a organizat pentru prima dată în Baia Mare, sărbătoarea dansului. A vrut să demonstreze că dansul este cu adevărat bucuria sufletului. Pe scenă au urcat rând pe rând, Muguraşii şi Coconii Maramureşului, acestora alăturându-li-se, membrii profesionişti ai instituţiei artistice. Prezentatorii au fost şi ei din lumea artistic. Artiştii Cecilia Bozga şi Florin Gherman au demonstrat că ştiu nu numai să cânte, că şi să-şi prezinte colegii de breaslă: Oana Bozga Pintea, Gabriela Ardusătan, Bianca Botişan, Mariana Cuşner, Cornel Borza. Aceştia au fost acompaniaţi de Orchestra Naţională „Transilvania” – Dirijor Eduard Albina.

Noi suntem ai Românie

Partea a doua a evenimentului i-a readus în faţa publicului băimărean pe cei din Corala Armonia. După ce au străbătut o bună parte a României, încercând să readucă în simţirile românilor dragostea de ţară şi mândria de a fi români, Corala Armonia, dirijor, arhidiacon Iulian Dumitru şi Orchestra Folclorică “Muzica Divertis”, conducător artistic Anton Slavici, orchestraţia Valeriu Caşcaval şi Ion Croitoru au ajuns în Baia Mare. În anul Centenarului Marii Uniri, au vrut să demonstreze că “ Noi suntem ai României”. Şi-au început momentul artistic cu melodii patriotice şi au încheiat în aceeaşi notă, stârnind ropote de aplauze şi ridicând în picioare întreaga audienţă. Recitalul folcloric a mai inclus melodii din diferite zone, inclusiv din Maramureş. Repertoriul a fost unul diversificat, ales cu grijă şi cu mult talent, îmbinând stilurile folclorice din diferite spaţii ale României. Interpretarea a fost “la înălţime” ca de obicei, fiecare solist impresionând publicul. La fel şi interpretarea corală a fost una specială, încărcată de emoţie. La final, dirijorul coralei Armonia, Iulian Dumitru a primit în dar busturile a doi “corifei” maramureşeni care au avut un rol important în realizarea Marii Uniri, Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu. “Vă mulţumim vouă, celor din Constanţa care aţi făcut o punte prin muzică peste întreaga Românie, un arc al artei şi ne bucurăm că aţi fost astăzi aici să sărbătorim şi dansul, prima formă de exprimare, de comunicare între oameni”, a spus directorul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, Iuliana Dăncuş. În zilele de 6 şi 7 iunie, publicul băimărean se va reîntâlni cu alte spectacole de folclor de înaltă ţinută, atunci urmând să se realizeze filmările pentru o nouă ediţie a celei mai longevive emisiuni din grila televiziunii publice naţionale, “Tezaur Folcloric”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.