Sînt mirat că în ţara în care m-am născut se flutură teorii despre rostul istoriei pentru viaţa omului. Am văzut cu ochii mei îndemnuri scrise pentru a renunţa la cunoaşterea trecutului. Pentru orice minte trează o asemenea invenţie este profund dăunătoare. Apelul la trecut nu este un moft, ci face parte din organizarea lumii. De care, iată, nu se ţine seama. Sînt o sumedenie de gînduri despre importanţa trecutului. Îmi vine în minte cel al lui Nicolae Bălcescu care era de părere că istoria este cea dintîi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul, ajută să ştim cine sîntem, de unde venim. Orice popor îşi respectă trecutul! Greu să vă spun de ce pe la noi voci dogite caută să îşi facă loc. Nu putem rămîne indiferenţi cînd istoria este înlocuită. Cei care se pun în contra istoriei, limba latină şi literatura din programa şcolii nu prea au tangenţă cu materia în cauză. Un grup de oameni străini de istorie au pus această materie la marginea învăţării. Cine ne conduce? Cine umblă cu mătura prin programa şcolară? Academia Română, reputaţi istorici au atras atenţia că „identitatea românească nu poate fi înţeleasă fără componenta sa latină. S-au uitat eforturile Şcolii Ardelene, iluminismul românesc, de a argumenta originea latină a poporului român”. Nici comuniştii nu au înlocuit istoria din programa şcolară. Este uimitor, dacă nu revoltător, că se face şi se tace! Nu am văzut nici un protest sindical ori profesional de a pune istoria prima în catalog. Se dau în uitare eforturile a generaţii de intelectuali responsabili şi pun sub semnul pericolului însăşi identitatea noastră. Nu sînt afirmaţii de conjunctură! Nici mici sperieturi în lanul de grîu. Academia Română atrage atenţia: „Consecinţele nu vor întîrzia să apară, iar istoria nu va fi îngăduitoare”. Acest text s-a pornit la drum tocmai cu gîndul la Anul Centenar. Mi se pare suficient de neatent cum este evocat Evenimentul pentru cei tineri.
Adică în şcoli. Ora de istorie este diluată. Mă mir că nici Guvernul, nici ministerul nu au găsit o soluţie oficială pentru a lămuri ce s-a întîmplat în urmă cu un veac. Ce înseamnă Marea Unire în destinul poporului român? Şi al altor popoare din această parte de lume. Ce ar fi fost ilegal dacă o oră pe săptămînă în şcoli se vorbea despre Marele Eveniment. Ce înseamnă Unire, dragi elevi? Domnilor profesori? Mă aştept la fel şi fel de replici în numele libertăţii. Eu mă tem de replica istoriei. Din fericire mai sînt pilde care îşi asumă această disciplină, istoria, care formează cetăţeni ce înţeleg lumea. Un profesor dintr-o şcoală gimnazială, doctor în istorie, credea că „este important să ne respectăm trecutul şi să ne iubim patria, să nu uităm cine am fost, cine sîntem şi ce putem fi”. Cu puţină vreme în urmă, l-am întîlnit la ora de istorie din sanctuarul dacic de la Costeşti. A pus bazele cercului „Amicii istoriei” şi în fiecare sîmbătă se întîlneşte cu elevi în locuri care evocă istoria naţională, dar şi cea locală. În Maramureş sînt proiecte adecvate pentru Anul Centenar. Puţine, dar sînt. Dascăli cu răspundere pentru timpul trecut îşi duc elevii la Băseşti, Şişeşti, Sighetu Marmaţiei, locuri fierbinţi unde s-a plămădit Marea Unire. Eu parcă aş fi dorit un sistem organizat, în şcoli, cu dedicaţie specială. Zău, preţuiesc dascălul de istorie! Nu uit ce spunea Simion Mehedinţi că „profesorul de la Catedră este însăşi ştiinţa devenită om”. Îmi stăruie în memorie un text al lui Marin Preda în care se întreba: de ce îmi plăcea istoria? Scrie marele scriitor: „Fiindcă aveam sentimentul că trăiesc pe vremea egiptenilor şi asirienilor. Aveam cincisprezece ani, dar îmi simţeam gîndirea milenară (sentiment miraculos, care se micşorează pe măsură ce începem să trăim) şi îmi dădeam seama că la capătul viu al acestui fluviu care înainta spre necunoscut eram eu”. Rămîn în continuare mirat şi mă întreb: ce aveţi cu istoria? Corneliu Coposu, acest simbol al suferinţei, spunea: „cei care nu cunosc istoria riscă să o repete”. Ştiu cu graba acestei generaţii. Cu toate formele ei de comunicare. De cînd este lumea cei mari i-au educat pe cei mici. Aşa că oferiţi şi voi dobînzi. În Anul Centenar lecţia de istorie, cu subiecte adecvate, ar fi un omagiu adus unei generaţii miraculoase. Care ne-a arătat cine sîntem. Cinste dascălului de istorie care îşi cunoaşte menirea!
• Fie acest text un omagiu adus istoricului acad. Dinu C. Giurescu.
