Familia Creştină din perspectiva argumentelor Sfintei Scripturi Familia creştină pe cale de dispariţie?

0
300

Sub acest titlu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în organizarea Sectorului Social-Filantropic şi Misionar al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, coordonat de Consilier Eparhial Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Conf. Univ. Dr. Stelian Tofană (foto), de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a susţinut, duminică, 22 aprilie 2018, conferinţa cu titlul de mai sus, iar luni, 23 aprilie 2018, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, s-a întâlnit cu credincioşii vorbind tot despre „Familia creştină din perspectiva argumentelor Sfintei Scripturi”.
Ambele conferinţe au beneficiat de un public ales, bun cunoscător al problemelor familiei şi a Sfintei Scripturi, care au adresat, în finalul conferinţelor, zeci de întrebări la tema prezentată, dar şi întrebări despre viaţă din aceeaşi perspectivă biblică. Faţă de alte conferinţe, creştinii, frământaţi de întrebări, au primit răspunsuri de mare competenţă, de la unul dintre cei mai buni profesori de Noul Testament din ţară.
După cum spunea şi părintele profesor, dacă fiecare băimărean ar fi ascultat ce s-a spus în cele două catedrale, în Baia Mare conferinţa a ţinut două ore şi jumătate, ar fi fost un mare câştig pentru ei şi poate mulţi s-ar îndrepta pe o cale mai bună. Oricum, cei prezenţi la conferinţă şi cei peste 1.500 de urmăritori ai conferinţei pe internet, transmisă în direct, au aflat răspunsuri la întrebări pe care şi le-au pus în diferite momente din viaţă, astfel încât putem considera conferinţa din Baia Mare, al cărei text va fi publicat şi într-o carte, ca un eveniment important pentru credincioşi, un beneficiu spiritual şi cultural.
Cu proiecţie video pe un ecran generos, foarte bine structurată şi argumentată, la nivelul prestigiului duhovnicesc şi pedagogic al marelui profesor universitar care este Părintele Stelian Tofană, credincioşii prezenţi au putut afla din conferinţă „despre cuvântul lui Dumnezeu, care are putere”, despre argumentele biblice cuprinse în „Sfânta Scriptură”, care este, de fapt, „o bibliotecă” cu tot atâtea cărţi câte capitole are.
Părintele profesor a vorbit cu glasul inimii despre Şcoala de azi şi omul din ea; despre tipul de familie acceptat de societatea de azi; despre prima familie şi menirea ei. Referatul biblic al Genezei (1-2; despre modelul de familie ca unica şansă a societăţii; iar în încheiere, Părintele Profesor a lăsat loc concluziilor şi soluţiilor care se impun.
Concluziile au fost, poate, din cele mai triste, precum că familia, pe înţelesul ei creştin, este pe cale de dispariţie?, aici părintele profesor punând semnul întrebării, pentru că „disparând familia ca celulă de bază a societăţii, va dispărea însăşi societatea!”, deoarece civilizaţia unui neam a fost scrisă de familie.
Conferinţa a fost foarte interesantă, şocantă chiar pe unele locuri, de aceea un efort făcut din partea fiecăruia de a o viziona pe internet ar fi binevenit. (A.F.)
Fotografii de: Arhid. Prof. Daniel Farcaş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.