Mulţi dintre dumneavoastră vă puteţi întreba de ce scriu despre recentele alegeri de la Federaţia Română de Fotbal. În parte, aveţi dreptate. Pe stadioane nu am fost din studenţie, atunci fiind dus de un confrate din Zalău. Aşa i-am văzut pe teren pe Mircea Lucescu, Dumitrache, Iordănescu etc. O generaţie de aur. Memoria îmi păstrează un scor de legendă pentru România. Când am învins Elveţia cu 7 – 0 (cei mai informaţi pot să mă corecteze). La televizor mă interesează doar jocurile în care este implicată Naţionala. Aşa că nu sunt un microbist, ci doar un cetăţean.
La recentele alegeri, a fost convocată, ca susţinătoare, o bună parte a lotului generaţiei de aur. Firesc, în sinea mea mă bucuram că România are asemenea jucători. Îl ascultam cu emoţie pe marele scriitor Fănuş Neagu, care a scris ca nimeni altul despre fotbal. Fiind considerat cel mai mare cronicar al fotbalului românesc.
Citeam cu nesaţ rubrica sportivă a lui Fănuş din România literară. Unii scriitori considerau cronica sportivă un gen minor. Dar Fănuş ne spunea că am avut parte de mari scriitori dedicaţi celei mai vechi competiţii din istoria omenirii: înfruntarea sportivă. Marcel Proust a scris despre tenis, Hemingway scria despre coride, fotbal şi sporturi nautice. La noi, Camil Petrescu, G. Călinescu, Ionel Teodoreanu au scris cronici sportive. Îl ascultam cu plăcere pe marele Fănuş, povestind mai ales despre fotbal. Poetul Gheorghe Pituţ, bihoreanul hâtru, îl stârnea. El avea curajul să spună ceea ce alţii nu spuneau. El avea puterea de a vedea mitul risipit în cotidian. Vorba lui Caragiale: simţea enorm şi vedea fabulos.
Pentru Fănuş, înfruntarea pe stadioane era un punct de plecare spre a dezvolta o viziune mitologică asupra lumii. Cronicile lui afurisite erau marcate de mari resurse ale limbajului. De neuitat au rămas polemicile sportive cu Eugen Barbu. De pe un pat de spital, scriitorul Fănuş Neagu i-a adresat o scrisoare emoţionantă lui Ovidiu Ioaniţoaia.
Ovidiu m-a dus la meciuri pe când lucram împreună la revista „Flacăra”. Fănuş renunţase de ani buni să mai scrie despre fotbal, amărât de decăderea acestuia. Era în 10 mai 2011 când scria: „Plouă ca o lungă aducere aminte. Altcândva, când rosteam numele echipei Steaua sau al Universităţii Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simţeam un tremur în voce, ca atunci când rostesc numele râului Olt. Astăzi, în culcuşul acestor formaţii plouă cu ouă de broască. Tutunul din cheseaua mareşalilor fotbalului s-a umezit şi s-a schimbat în iarbă ruptă, ca să se aştearnă sub somnul miilor şi miilor de spectatori, trădaţi de nenoroc, sau de nişte vrăjitori cu buza căzută. Melancolia s-a risipit în dantele vechi. Fotbalul românesc, cel pe care eu l-am cântat vreme de aproape 40 de ani, e astăzi un fumător cu pipa stinsă”. Scriitorul încheia celebra scrisoare: „Dar ce durere trăim în duminicile noastre pustii!”
Peste câteva zile, Fănuş se stingea din viaţă. Cu un asemenea bagaj sentimental, este uşor de bănuit că am fost alături de Ionuţ Lupescu. Mulţi au fost şocaţi de rezultatul alegerilor de la FRF. Scriu cei pricepuţi că fotbalul românesc, sub ultimele cârmuiri, a atins îngrijorătoare cote de mediocritate şi anonimat. Inclusiv prestaţia Naţionalei, antrenată de neamţ. La prima candidatură, Burleanu venea după dominaţia lui Mircea Sandu. Avea un alt limbaj, promitea o altă abordare. Toate s-au dovedit înşelăciuni, scriu cei pricepuţi. Cum a câştigat un nou mandat?
Şi eu mă întreb, dar îi las pe alţii să răspundă. Cică politicul şi-ar fi vârât coada. Cornel Nistorescu crede că realesul la conducerea Federaţiei este ţara în oglindă. Este succesul răsunător al mediocrului, al amatorului, al tupeului. Ţara începe să fie îndrăgostită de propulsarea impostorilor, care ne chinuie viaţa pe o perioadă îndelungată. Aparent, nu s-ar vedea o legătură între fotbal şi politică. Ne înşelăm. Este una mare, financiară şi electorală.
Îmi este dor de Fănuş. În cronicile sale, fotbalul „se hrăneşte cu carne de prinţ şi cerşetor. Este o religie, industrie şi iad”. Se vede că Ionuţ Lupescu a crezut în Dragnea, dar cei mulţi în Burleanu. Primul se pricepe la fotbal, dar nu la politică. Aşa că durerea din duminicile noastre pustii nu se va stinge.
